Vremea se menține caldă în acest weekend, în Bistrița-Năsăud. Sâmbătă seara, fenomene de instabilitate se vor semnala în zonele de munte. Aria de instabilitate s-ar putea generaliza duminică, așa că ne putem aștepta la averse și fenomene electrice.
Iată cum arată prognoza MeteoBN:
1.SÂMBĂTĂ
Ca aspect, ceva de genul cu ce avem astăzi, vreme în general frumoasă şi cālduțā, în zonele joase de relief, cu vânt molcom. La munte, însă, în orele după-amiezei, dezvoltări noroase convective, averse şi pe ici-pe ‘colo, descărcări electrice. Fenomenele astea nu vor ocupa teritorii extinse, ci mai degrabă vor fi celule simple, cu dezvoltare spațială redusă, ploi de vară scurte. De reținut este, că, dacă astăzi le-am exclus de tot din zonele joase, este posibil ca una-două să scape şi pe aici. Repet, este posibil, nu sigur.. Cumva, om vedea la fața locului. Oricum, nimic de speriat..
Termic, ok, cu valori comparabile cu cele de astăzi, care pornesc de la 18°C pe lângă munți, până spre 23°C, pe la Beclean, încolo…
2. DUMINICĂ
Semnele sunt că duminică, aria de instabilitate se generalizează. Astfel, aşteptăm, temporar, averse, fenomene electrice, cam pe toată suprafața județului. Din nou, acestea sunt cu caracter local aşa că, exact cum am avut la mijlocul săptămânii, când Bistrița a scăpat neudată şi prin județ a fost chiar si grindină, este posibil ca unele zone să nu fie afectate. Reiterez, astfel, caracterul local al averselor. Una peste alta, vremea va fi instabilă, în general, din nou, cu potențial de apariție a ploilor,mai mare, după-amiaza şi seara.
Termic, rămânem în marjele zilei anterioare, deci nici o modificare, aşa că va fi călduț.