O serie de manifestări, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de activitate a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, au loc anul acesta. Activitățile au debutat săptămâna trecută cu o ședință festivă și lansarea a 30 de obiective turistice „musai de vizitat“ în Bistrița-Năsăud și vor continua cu alte evenimente în diverse locații din județ.

Mihaela Ivan, consilier al președintelui Emil Radu Moldovan a subliniat, de asemenea, că în ultimii 10 ani dezvoltarea a căpătat alt ritm la nivelul județului Bistrița-Năsăud.

Aniversarea a 30 de ani ai Consiliului Județean Bistrița-Năsăud este un moment de raport, în care ne uităm la cum a fost, cum este și ce mai e de făcut pentru ca Poarta Transilvaniei • Bistrița-Năsăud să fie o casă și mai bună pentru oameni.
Fără dar și poate, în ultimii 10 ani, dezvoltarea a căpătat un alt ritm, cel al unei inimi. Pompează neîncetat proiecte, inițiative, investiții.
… și nimic nu se putea face fără oameni. Ei sunt specialiștii Consiliului care-și pun mintea și mâinile la treabă, coordonați de Președintele Emil Radu Moldovan.
Despre el, vorbesc cel mai bine faptele.
Sunt onorată că am avut oportunitatea să fac parte din echipa aceasta, să fiu alături de dumneavoastră și să fiu o mică rotiță pusă la treabă pentru județul nostru.
Emil RaduMoldovan:
Timpul se scurge, dar faptele acestea rămân, iar de beneficiile aduse de ceea ce se realizează de către Consiliul Județean se vor bucura generații.
Noi, cei de la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud la 30 de ani de activitate, continuăm să muncim, căci asta-i rolul unei inimi, să bată neîncetat!
Inima aceasta a județului, trebuie să continue să bată în ritmul dezvoltării.
Viitorul este-n mâinile noastre, iar mâinile noastre și mintea trebuie puse la treabă, în continuare! Căci județul acesta are peste 300.000 de suflete care depind de noi.
Spor la muncă tuturor celor din Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și din județul nostru!“, a transmis azi Mihaela Ivan.

Citește și:

Locuri musai de vizitat în Bistrița-Năsăud! 30 de obiective turistice din 100, gata să fie descoperite în Poarta Transilvaniei

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, 30 de ani de activitate. Discursul președintelui Emil Radu Moldovan (VIDEO)

 

SPUNE-TI PAREREA