Vremea schimbătoare aduce neplăceri, nu doar în ceea ce privește confortul termic, ci mai ales în agricultură. Un ropot de grindină a compromis, ieri, producția d eprune din livada unui bistrițean. Acesta a postat pe facebook un material video în care arată cum grindina, deși de mici dimensiuni, a zdrobit florile încă ne deschise.

Nici în perioada următoare, veștile nu sunt bune pentru cei care trebuie să își protejeze culturile.

În diminețile zilelor de luni, marți şi miercuri se anunță brumă și încgheț la sol.

Masa de aer rece transportată către arealul țării noastre de la latitudini nordice, aspect coroborat cu extinderea zonei de presiune ridicată centrată în zona Peninsulei Scandinavice, vor creiona o vreme deosebit de rece pentru această perioadă din an. Anomaliile termice negative, la 2 m., vor atinge 10 unități, astfel, cele trei dimineți amintite vor aduce valori minime sub pragul de îngheț pe toată suprafața județului, cuprinse între -5/-6°C în depresiunile intramontane şi nu mai mult de -2/-3°C în zonele de podiş, cu mențiunea că miercuri aceste valori vor fi prezente mai ales în zonele de deal şi montane, în timp ce la podiş vom avea în jur de 0°C.
Se va forma, astfel, brumă pe arii extinse şi local, îngheț la sol! Se impun măsuri de protecție, în funcție de avansul fenologic, în agricultură!“, a anunțat MeteoBN.

SPUNE-TI PAREREA