30 de locuri musai de vizita în Bistrița-Năsăud te așteaptă să le descoperi în drumețiile tale! Cele 30 de obiective turistice, care cuprind biserici, mănăstiri, monumente istorice, muzee, rezervații, stațiuni au fost lansate oficial azi, în cadrul unui eveniment derulat la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, cu ocazia aniversării a 30 de ani de la înființarea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Acestea pot fi găsite ușor de pe telefon cu funcția de localizare prin GPS.

Inițiativa promovării acestor obiective turistice aparține Mihaelei Ivan și ele pot fi descoperite aici!

O inițiativă pe care am pornit-o pentru a demonstra că județul nostru are un mare potențial de a fi o destinație unde să-ți petreci zile-ntregi. Intră pe https://bnpoartatransilvaniei.ro/…/100delocuridevizitat/ și hai să vezi câte locuri faine sunt la noi acasă-n Poarta Transilvaniei.
Fii cu ochii pe site, căci până la finalul anului vor fi 100 de astfel de locuri •••
Și pentru că totul se face la puterea lui “împreună”, această idee s-a realizat cu mulți oameni faini: doamna Vicepreședinte a CJBN, Camelia Tabără, profesorii Andras Barta, Horea Ștefănescu, Ioan Bâca și Eduard Schuster, de la Facultatea de Geografie/Geografia Turismului și de la Facultatea de Educație Fizică și Sport, Extensiile Universităţii Babeş-Bolyai și cei 24 de Ambasadori ai Porții Transilvaniei, studenți/ masteranzi.
Mulțumim pentru sprijin echipei tehnice de la CJBN, managerului de la Complexul Muzeal Bistrita-Nasaud, Gavrilas Alexandru și EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud. Încă o implicare a Elenei Bărbos care de fiecare dată știe să aducă plus valoare oricărei acțiuni.
Povestea merge mai departe“, a transmis Mihaela Ivan.

Foto: Florin Labiș )

SPUNE-TI PAREREA