Nu vă ascundeți din CV aptitudinile artistice, considerând că sunt irelevante sau că sunt doar pasiuni. De asemenea, dacă sunteți tineri, trageți tare și implicați-vă în orice ține de voluntariat, organizare și spirit civic pentru că toate acestea au mare relevanță în momentul în care vă căutați un loc de muncă.
Citește și:
Cristina Herciug, manager dezvoltare organizațională în cadrul Grupului Teraplast din Bistrița-Năsăud, a fost prezentă la Târgul de Viitor organizat de POV21, unde s-a întâlnit cu tineri, a simulat interviuri de angajare și le-a dat sfaturi.
Piața muncii aduce noi provocări și schimbările se derulează cu o atât de mare rapiditate încât ne bulversează. Nu prea mai trăim vremuri în care să găsim un loc de muncă la care să stăm confortabil zeci de ani și de unde să ieșim la pensie. Lucrurile sunt într-o continuă dinamică și am putea fi puși în fața unor mari încercări, cum ar fi reprofilarea, formarea unor noi aptitudini și învățarea unor noi lucruri pentru putea rămâne activi. Ar trebui să ne înspăimânte schimbările sau, dimpotrivă, am putea să le vedem ca pe niște oportunități?
Ar fi frumos să nu ne plafonăm indiferent de vârstă, indiferent de etapa din carieră în care am ajuns
„Eu cred că sunt două categorii de oameni, cei care se sperie și se plafonează și cei care văd în aceste schimbări și momente de tranziție, oportunități. Schimbările din piața muncii ne fac să descoperim și ce competențe avem și poate că nu le-am valorificat până acum. Discutam, de exemplu, cu o tânără care are competențe foarte bune pe partea artistică, de creație, dar pe care nu și le-a trecut în niciunul dintre CV-uri considerând că nu sunt relevante sau că sunt doar pasiuni. Ei, eu cred că mai ales cum când există o diversitate și o schimbare pe piața munciii, e important să valorificăm fiecare competență și experiență pe care o avem noi.
Cred foarte mult în partea de îmbunătățire continuă și fiecare dintre noi ar fi frumos să nu ne plafonăm indiferent de vâsrtă, indiferent de etapa din carieră în care am ajuns pentru că nu știm ce ne rezervă viitorul. S-ar putea ca o funcție pentru care noi suntem foarte bine pregătiți să nu mai fie la fel de căutată în următorii 10 ani și asta se întâmplă acum. Digitalizarea prinde tot mai mult contur, vedem vizavi un concurs de robotică… E necesar ca fiecare dintre noi să ne dezvoltăm anumite skill-uri. De exemplu de digitalizare sau de limbi străine, care se cer tot mai mult pe piața muncii“, a spus Cristina Herciug.
După cum ne spune Cristina, Grupul Teraplast caută tineri cu potențial, cu dorință și cu sete de performanță și, desigur, tineri harnici care vor să se dezvolte. Când vine vorba de CV-uri, orice activitate extrașcolară, acțiune de voluntariat, orice implicare a tinerilor valorează mult în cazul unui interviu de angajare.
„Dacă vorbim de tineri, proaspăt absolvenți, atunci clar că vorbim de potențial și pe ceea ce au făcut în timpul liceului, respectiv în timpul facultății. Și aici suntem atenți la orice proiect, olimpiade, concursuri, voluntariat, orice activitate extrașcolară în care ei s-au implicat, la orice rezultate au avut pentru dezvoltarea lor sau chiar pentru societate.
În cadrul grupului Teraplast avem oportunități pentru tineri în mai multe domenii. Dacă vorbim de absolvenții de învățământ profesional și tehnic, atunci vorbim clar de zona de producție, pornind de la muncitori, operatori mase plastice până la tehnicieni echipamente, depinde de motivația lor. Dacă vorbim de alte funcții, dincolo de zona de producție și logistică, atunci componenta noastră importantă este cea comercială: căutăm oameni în zona de agent de vânzări, analist, backup office, resurse umane, IT, financiar“, a spus Cristina.
Sfatul ei pentru tinerii absolvenți este să nu renunțe la primul eșec și să arate perseverență și determinare.
„Totul depinde foarte mult deambiție și de persistența pe care o au. Poate că de la primul CV primit, dacă nu și-au trecut foarte bine competențele pe care le au, s-ar putea să nu fie aleși pentru postul dorit. Pe de altă parte, dacă ei continuă și dacă vin la astfel de evenimente în care tocmai am dat un feedback pe o construcție a CV-ului, o să învețe și ei cum să își valorifice competențele astfel încât să crească șansa lor a fi selectați în cazul unui interviu. Concret, vorbim de poziții de entry level. În Teraplast suntem foarte atenți la tinerii cu potențial și vrem să crească împreună cu noi“, a mai spus ea.
Ce se întâmplă, însă, cu oamenii care au 35-40 de ani și se văd nevoiți să își schimbe locul de muncă? Experiența lor ar putea fi un atu, dar, pe de altă parte, ar putea fi nevoiți să învețe alte lucruri și atunci trebuie să fie pregătiți să înceapă de la zero!
„E momentul din viață în care sunt în floare, dar și aici deinde ceea ce își doresc ei pentru că dacă noi avem un post deschis de entry level și ei vin deja cu o experințăe pe partea de finanțe bănci unde au ajuns la o poziție managerială, ar fi necesar să înțeleagă că dacă vor să și schimbe domeniul, atunci o iau nu chiar de la zero, dar o iau de la început. Pentru că valoarea pe care o aduc pe o altă funcție decât expertiza lor este mai mică la înceout și atunci trebuie să își calibreze nivelul de așteptări salariale cu poziția pentru care candideză vs valoarea pe care o pot aduce pe acea poziție“, a precizat Cristina Herciug.