Biserica fortificată din Vermeș, aflată în pragul ruinei, va primi finanțarea pentru un prim pas în procesul de restaurare documentația tehnică. Anunțul a fost făcut recent pe pagina Ambulanța pentru monumente Bistrița-Năsăud.

Vești extraordinare pentru biserica fortificată din Vermeș!!
Documentația pentru proiectul de restaurare a bisericii a fost selectat pentru finanțare prin Timbrul Monumentelor al INP (Institutul Național al Patrimoniului), obținând cel mai mare punctaj în sesiunea februarie 2022.
Odată cu demararea proiectului Ambulanța pentru Monumente Bistrița-Năsăud, la începutul acestui an, Asociația Petrus Italus Trust, în parteneriat cu Asociația Monumentum și Parohia Ortodoxă Vermeș a aplicat pentru finanțarea INP, subprogramul Proiectare. Proiectul de restaurare va fi unul complex, dată fiind starea avansată de degradare a bisericii, iar echipa de proiectare va fi formată din specialiști în domeniu, arhitecți, ingineri, restauratori, istorici și arheologi.
Finanțat, proiectul va face posibilă apoi accesarea unor fonduri nerambursabile pentru lucrările de execuție în vederea restaurării edificiului.
Răspunsul pozitiv și implicarea comunității locale la primele acțiuni de punere în siguranță a monumentului istoric ne încurajează să luptăm în continuare pentru salvarea bisericii!
Mulțumiri speciale echipei care s-a implicat pentru obținerea finanțării INP: Lavinia Oniț, Camelia Târnovan, Delia Negrușa, Cristian Rațiu, Carmen Tuns, Mariana Michiu, Paul Valer Ziman, Cornel Ban“, a transmis organizația.

Citește și:

Biserica din Vermeș a fost pusă în siguranță de către Ambulanța pentru Monumente, un proiect susținut de către Prințul de Wales (FOTO)

De asemenea, Echipa Graphein Cluj a efectuat o scanare 3D a Bisericii Fortificate din Vermeș, venind, astfle, în sprijinul campaniei pentru restaurarea acestui monument, care datează din secolul al XV-lea.

 

SPUNE-TI PAREREA