Trei șoferi au fost prinși în trafic, în acest weekend, în Bistrița-Năsăud, fiind testați de apolițiști cu aparatul drug-test. Conform rezultatelor constatate de polițiști, ei consumaseră substanțe psihoactive. Mai mult, unul dintre șoferi a fost implicat și într-un accident din care a rezultat rănirea sa, dar și a unor pasageri.
Un tânăr de 19 ani din Reteag a fost oprit pe Drumul Național 17, pe raza localității Bața, de către polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș. În urma testării cu aparatul drug-test DRAGER 5000 a acestuia, rezultatul a fost pozitiv cu privire la substanța metamfetamină.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș în cadrul unui dosar penal cu privire la conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
De asemenea, la data de 27 martie a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița au oprit pentru control un autoturism.
„A fost identificat șoferul, un tânăr de 20 de ani, din Suplai, care în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că are dreptul de a conduce pe drumurile publice anulat. Totodată, șoferul a fost testat cu privire la consumul de substanțe stupefiante, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanței metamfetamină, impunându-se astfel transportul acestuia la spital în vederea recoltării de mostre biologice.
Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substante“, se arată arată într-un comunicat al IPJ BN.
La aceeași dată, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița, au intervenit la un accident rutier pe strada Valea Jelnei, unde două mașini au intrat în coliziune. Șoferul uneia dintre mașini a fost testat, de asemenea, pozitiv la cannabis și amfetamină. Situația lui e cu atât mai gravă cu cât, în urma accidentului, două pasagere au fost rănite.
„Au fost identificați cei doi șoferi implicați, respectiv un bărbat de 31 de ani, din Bistrița și un tânăr de 23 de ani, din Budacu de Sus.
Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv în cazul bărbatului de 31 de ani.
Totodată, în urma testării cu privire la consumul de substanțe stupefiante, rezultatul a fost pozitiv în cazul aceluiași șofer în cazul substanțelor cannabis și amfetamină, fiind condus ulterior la spital pentru recoltarea de mostre biologice.
În urma accidentului a rezultat rănirea șoferul de 23 de ani, cât și a două pasagere din autoturism.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunile de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și vătămare corporală din culpă“, se arată într-un comunicat al poliției.