Toaletarea copacilor din Bistrița se face, anul acesta, într-un mod mult mai sofisticat, Platanii de pe Bulevardul Independenței au avut parte de expertiza lui Alexandru Purcaru, singurul arborist român. Acesta a făcut diagnosticarea cu un aparat RMN, pentru a identifica riscurile de cedare a arborilor.

Punerea în siguranță și diagnosticarea cu RMN a platanilor de pe Bulevardul Independenței
Singurul arborist român, certificat internațional, Alexandru Purcaru a participat în aceste zile, în cadrul unei echipe multidisciplinare, la acțiuni de diagnosticare a sănătății copacilor și toaletare a platanilor de pe Bulevardul Independenței.
Diagnosticarea s-a făcut cu un aparat sofisticat de rezonanță magnetică, achiziționat de către primărie, iar tăierile și punerea în siguranță a copacilor au fost făcute în conformitate cu standardele aplicate în arboricultura internațională.
Din echipa de intervenție, coordonată de dl. Cristian Țetcu, director adjunct al DSP, au mai făcut parte nouă alpiniști utilitari, un peisagist, un biolog și un ecologist.
A fost întocmit un raport de inventariere, management, identificare și evaluare a riscurilor de cedare a arborilor, pe baza căruia se va acționa în continuare“, a transmis vicerimarul Sorin Hangan.

SPUNE-TI PAREREA