Ziua Poliției Române se sărbătorește de Poliția Română pe data de 25 martie în fiecare an pe teritoriul României. Această dată a fost aleasă drept simbolul creștin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat și pe actualul drapel al Poliției Române.
Polițiștii bistrițeni au început seria de manifestări cu ocazia acestei aniversări importante încă din 22 martie, în curtea Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, unde au răsunat sirene, zâmbete de copil și urări de „La mulți ani, Poliția Română!“.
Peste 600 de copii, însoțiți de cadre didactice au vizitat atelierele și expozițiile pregătite de polițiști.
Elevi de gimnaziu și preșcolari au realizat desene cu tema „Poliția Română“ care au fost expuse în curtea muzeului.
Pentru ei, polițiștii de la Prevenirea Criminalității, ai Serviciului Rutier, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, specialiștii Serviciului Criminalistic, cei ai Biroului pentru Protecția Animalelor și Siguranță Școlară au organizat expoziții, simulări de intervenție și au susținut lecții practice pentru siguranța lor. Tot pentru ei, Asociația Internațională a Polițiștilor, împreună cu Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud au organizat o expoziție cu uniforme, fotografii și înscrisuri, dedicată celor 200 de ani de existență a Poliției Române.
Cei mai mici participanți au pus în practică, împreună cu polițiștii, regulile de circulație cu ajutorul unui covor interactiv, pus la dispoziție de către Primăria Bistrița.
De la începutul lunii martie, polițiștii Compartimentului de Analiză a Criminalității au desfășurat activități preventive cu zeci de grupe de preșcolari, dar și clase de elevi de gimnaziu, de la toate școlile din municipiul Bistrița. Ulterior, copiii au dorit să exprime cele învățate, dar și mesajele și urările sub forma unor desene. Cele mai reușite vor fi premiate cu diplome și o vizită la sediul Poliției.