Senatorul Ioan Deneș a participat ieri la o serie de dezbateri privind finalizarea și punerea în funcțiune a unor centrale abandonate. Senatorul este de părere că aceasta este o soluție pentru criza energetică pe care o traversăm.

Una din soluțiile pentru a deveni independenți din punct de vedere energetic, este de-a finaliza proiectele hidroenergetice care sunt în stadii avansate de finalizare.In actualul context geostrategic și geoenergetic a zonei din care facem parte, a fi România independentă energetic e una din prioritățile PSD.
Astăzi am participat la dezbaterile şi votul proiectului legislativ iniţiat de PSD, privind finalizarea lucrărilor şi punerea în funcţiune a unor hidrocentrale abandonate. Prin repornirea acestor obiective – în care s-au investit deja sute de milioane de euro – se poate acoperi o bună parte din deficitul de energie electrică cu care se confruntă ţara noastră şi din cauza căruia preţurile au luat-o razna.
Ca urmare a finalizării lucrărilor la hidrocentralele abandonate, 3 dintre acestea (2 pe Valea Jiului și 1 la Răstolița) vor putea asigura alimentarea cu energie electrică pentru mai mult de 300.000 locuinţe, iar preţul curentului electric va fi semnificativ mai mic. Aşa cum se ştie, energia produsă de hidrocentrale este cea mai ieftină.
Mediul va fi în continuare protejat, pentru că se va asigura o distanţă de protecţie de 100 de metri între amenajările hidrotehnice şi restul ariei protejate.
Cu astfel de măsuri şi soluţii implementate, sistemul energetic românesc va fi mai stabil, vom produce energie verde, ieftină şi suficientă pentru a nu mai depinde de alţii!“, a transmis Ioan Deneș.

SPUNE-TI PAREREA