Tibi Useriu tocmai a pornit într-o nouă aventură polară, care se numește: Montane Lapland Arctic Ultra, a transmis azi Asociația Tășuleasa Social.
Povestea continuă, până la capăt pentru Via Transilvanica!
Azi, la ora 10:30, Tibi a luat startul unei competiții de 500 de km, în Laponia din Suedia.
„Știm că oameni din toată țara și sigur că și mai departe de granițe, îl urmăresc cu sufletul la gură, că trăiesc fiecare kilometru pe care îl face în plus, cu entuziasm și emoție. Și suntem recunoscători vouă pentru toate gândurile bune și sprijinul emoțional care îl însoțesc de fiecare dată în aceste competiții!
Kilometrii lui Tibi și kilometrii pe care îi construim pe Via Transilvanica, sunt aproape frați de nedespărțiți. Nu doar pentru că el este ambasador VT și parte din echipa #tasuleasasocial, dar mai ales pentru că ne-a învățat cum e să mergi până la capăt“, a mai transmis asociția.
Și Tibi Ușeriu a transmis azi un mesaj pe pagina sa de facebook.
„Chiar dacă lumea pare să ia foc in ultima vreme și să ne dea viețile peste cap, cred că e important ca fiecare dintre noi să cultivăm zilnic bunătatea, frumosul. Și să nu încetăm să facem acele lucruri care ne dau semnificație. Drept urmare, voi face si eu ce am plănuit acum luni de zile.
Când eram copil, Moș Crăciun nu prea era la modă pe Valea Bârgăului. Cum eram un băiat destul de neastâmpărat din sacul lui m-am ales cu mai puține jucării și mai mult cu pedepse și nuiele peste spinare. Așa era tradiția locului pe atunci.
Nu demult m-am întrebat oare cum ar fi să-i fac o vizită lui Moș Crăciun chiar la el acasă? Poate bem un ceai fierbinte și ne uităm la aurora boreală pe acolo, pe la Cercul Polar. O să-i povestesc despre Via Transilvanica și o să-l întreb dacă nu cumva ar vrea să ne fie ambasador. Iar când mai umblă cu renii lui prin lume ar fi frumos să le povestească celor mici că dacă-ți pui ceva în minte, chiar ceva nebunesc, s-ar putea să-ți iasă.
Deși la noi va fi cald pentru standardele lui, o să-l chem pe 30 iulie la lansarea proiectului nostru de peste 1350 de kilometri. Poate mai are ceva pe fundul sacului cu daruri. Apropo, cine vrea să ne ajute să trecem peste acest ultim hop e invitat să deschidă situl nostru, fiindcă orice donație cât de mică ne ajută, mai ales acum pe final.
Voi reprezenta calea noastră în câteva minute la ultramaratonul Montane Lapland Arctic Ultra . Sunt de străbătut „doar” vreo 500 de kilometri în zona Cercului Polar. Eu unul abia aștept să descopăr locuri noi înghețate și să reușesc o cursă sper, memorabilă. La fel ca de fiecare dată în ultimii ani, plec cu gândul la cei care mă susțin și fac posibilă această aventură“, a scris Tibi Ușeriu.