Organizațiile care acordă sprijin copiilor cu nevoie speciale vor putea încheia contracte cu Casa de Asigurări, astfel încât terapiile să fie decontate de către stat.
Anunțul a fost făcut de către deputatul PSD BN, Daniel Suciu.

La Bistrița există o asociație, condusă de Ana Dragu, ce a făcut în fiecare zi mici minuni pentru copiii cu tulburări din spectrul autist.
Și pentru Micii Prinți, Camera Deputaților a adoptat azi proiectul prin care organizațiile care acordă sprijin copiilor cu nevoi speciale vor putea în sfârșit să încheie contracte cu Casa de Asigurări. Cred că este un moment așteptat de multe familii, costurile acestor servicii fiind uriașe și greu de suportat pentru multe din ele“, a transmis Daniel Suciu.

Ana Dragu, președintele Centrului de Reurse și Referințe în Autism, „Micul Prinț“, a atras atenția de mai multe ori asupra faptului că terapiile copiilor cu autism, esențiale pentru recuperarea de la vârste foarte mici, nu sunt în niciun fel decontate de către stat, lucru care scade semnificativ șansele multor copii de a face progrese în cazul unor tulburări din spectrul autist.

„Terapiile de recuperare sunt servicii conexe actului medical sau servicii sociale la care toți copii au dreptul prin lege, indiferent de diagnostic. Din păcate, majoritatea covârșitoare a copiilor români nu au acces gratuit la aceste servicii. Nici cei cu autism, nici cei cu ADHD, nici cei cu Down, nici cei cu epilepsie, nici cei cu depresii, nici cei cu anxietate, nici cei cu dizabilități intelectuale, nici cei cu boli rare. Nimeni.
2. De aceste terapii și de serviciile de suport primite la vârsta mică depind evoluția și nivelul de adaptare pe care copiii îl vor atinge pe parcursul vieții lor. Uneori, nu întotdeauna, aceste terapii fac diferența între un copil integrat social și un copil care după 18 ani nu mai iese din casă. Sau a cărui condiție se agravează progresiv.
3. În absența serviciilor oferite gratuit de statul român, familiile au câteva alternative:
a) serviciile unui psiholog cu cabinet privat
b) serviciile unui centru de terapie – și nu sunt puține“, explica Ana Dragu în 2018.

SPUNE-TI PAREREA