Doi tineri din Zagra au fost prinși de polițiști cu droguri asupra lor, în data de 15 februarie, de către polițiștii Biroul de Ordine Publică, care au observat doi tineri care aveau un comportament suspect.

„Cei doi au fost legitimați și identificați ca fiind în vârstă de 18 și 21 de ani, ambii din comuna Zagra. În urma controlului corporal efectuat, asupra celor doi, polițiștii au descoperit trei pliculețe în care se afla o substanță de culoare albă și un altul în care se afla o substanță de culoare galben-verzuie, susceptibile a avea efecte psihoactive.
Substanțele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală, dosarul fiind înaintat structurii competente“, se arată într-un comunicat de presă al IPJ BN.

Citește și:

Mărturia unui tânăr din Bistrița, condamnat după un consum ocazional de droguri (VIDEO)

În această dimineață, la ora 03.00, un alt tânăr de 22 de ani a fost prins drogat la volan, pe o stradă din Bistrița.

„La volan a fost identificat un tânăr de 22 de ani, din Bistrița. Acesta a fost testat cu aparatul Drug Test 5000, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanței cannabis și a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanței consumate.

Totodată, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe“, a mai transmis IPJ BN.

SPUNE-TI PAREREA