Un tânăr de 28 de ani din Bistrița a primit o condamnare de doi ani de închisoare cu suspendare după un consum ocazional de droguri. Acesta și-a spus povestea într-un material video făcut public de către Inspectoratul de Poliție Județean.

Povestea tânărului a început cu un drum spre Cluj, în timpul căruia a luat la ocazie un alt tânăr care nu a plătit cursa cu bani, ci cu un pliculeț de Cannabis.

Câteva zile mai târziu, tânărul care și-a spus povestea a împărțit țigara cu un prieten, ambii find opriți în trafic de polițiști. În urma percheziției corporale, au fost descoperite dorguri asupra sa și pedeapsa nu a fost una blândă, chiar dacă se afla la prima abatere.

„De acolo a pornit tot ce a fost mai rău în viața mea. Mi s-a făcut un dosar penal pentru trafic de droguri, pentru că i-am oferit prietenului meu să fumeze cu mine. Sunt condamnat pentru trafic de droguri. Până am realizat ce am făcut, aproape am intrat într-o depresie”, a povestit tânărul.
Acum, el conduce o afacere, dar le sugerează tuturor că drogurile le pot aduce probleme grave în viață, atât în ceea ce privește starea psihică, cât și perspectivele în carieră.

Întreaga mărturie în materialul video de mai jos:

SPUNE-TI PAREREA