Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, prezent astăzi la Bisrița pentru inaugurarea secțiilor externe ale Spitalului Județean de Urgență Bistrița (Boli Infecțioase, Pneumoftiziologie , Dermatovenerologie), a răspuns mai multor întrebări legate de ridicarea stării de alertă și de anularea tuturor restricțiilor.

„Ridicarea stării de alertă va duce și la ridicarea majorității restricțiilor. Masca nu este neapărat o restricție, este o metodă de protecție. Și chiar dacă ea, din punctul de vedere al obligativității, va dispărea, sigur că în interior, în spații aglomerate, cel puțin pentru o perioadă de timp, probabil că vom recomanda utilizarea în continuare a măștii. Fără să fie o obligație, dar cred că respectul față de ceilalți și față de propria persoană, până la urmă, cred că este important atunci când utilizăm masca”, a spus Alexandru Rafila.

Ministrul a mai spus că ridicarea restricțiilor în România va avea loc atunci când situația epidemiologică o va permite.

Astăzi au fost 18 000 de cazuri înregistrate. Chiar dacă numărul este în scădere rapidă, nu sunt puține și așteptăm un moment optim ca aceste restricții să permită și desfășurarea în siguranță a activității publice. Nu are rost să ne angajăm la termene, dar cu siguranță termenul va fi cât mai rapid în momentul în care situația o va permite”, a adăugat Rafila.

SPUNE-TI PAREREA