Doi bărbați au fost răniți în urma unei explozii la un utilaj feroviar, în gara din Lunca Ilvei. Explozia s-a produs la un mijloc de încălzire a unui plug de deszăpezire. Bărbații au suferit arsuri de gradul II și III pe mâini și pe față. Un al treilea bărbat a suferit arsuri superficiale, refuzând transportul al spital. Cei trei bărbați erau angajați ai CFR.

„Echipajele medicale SMURD și SAJ au găsit la locul solicitării trei bărbați conștienți, doi cu arsuri de gradul Il si III la nivelul fetei și palmelor. Ambii au fost stabilizati și vor fi evacuați spre UPU SMURD Bistrița. Cel de-al treilea bărbat cu arsuri superficiale a primit asistenta medicala la locul solicitării dar a refuzat transportul la spital“, a transmis ISU BN.

UPDATE IPJ BN: La fața locului, în urma primelor verificări efectuate, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Ilva Mică au constatat faptul că generatorul de curent care se afla în interiorul utilajului ar fi explodat, iar trei bărbați,angajați CFR, au fost răniți. Doi dintre aceștia, în vârstă de 52, respectiv 33 de ani, din Vatra Dornei au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale, iar cel de-al treilea, un bărbat de 38 de ani, a refuzat transportul la spital.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Județean de Transporturi Bistrița-Năsăud continuă cercetările, urmând a fi stabilite cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul. Totodată, a fost sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru verificări de specialitate.

SPUNE-TI PAREREA