Expoziția despre istoria învățământului din Bistrița-Năsăud, deschisă la mijlocul lunii decembrie la sediul Arhivelor Naționale din județ, a avut un mare succes și o mulțime de elevi au trecut pragul instituției pentru a vedea cum au studiat părinții, bunicii, străbunicii lor. Ei au avut multe întrebări, au fost interesați de sistemul de notare, de modul în care se desfășura pe vremuri un examen de bacalaureat, de diversele decorații de pe uniformele comuniste și semnificația lor. Au avut ocazia, de asemenea, să vadă un „facebook“ arhaic, adică acel caiet care se numea „oracol“, pe care tinerii de pe vremuri îl completau cu răspunsuri la întrebări personale.

A fost cea mai de impact expoziție a noastră. Am avut foarte multe vizite și am încercat cât de cât să le expunem și aceste vizite pe pagina noastră de facebook. Elevii au fost foarte interesați, au fost foarte încântați, au văzut manualele școlare care erau foarte aerisite și foarte explicative. Unele manuale reprezintă chiar și pentru noi o noutate, cum a fost acel manual de igienă (n.r. manualul Higiena de Iuliu Moisil) sau studiul Darwinist din perioada interbelică, la liceu. Sunt unele manuale care îți captează atenția. Elevii au văzut și cum se desfășura un proces de învățământ pe vremuri. Pentru marea majoritate a copiilor erau destul de greu să mergi atunci la școală. Au văzut și acele băncuțe pentru că, pe lângă documente, trebuie să recunoaștem că și obiectele expuse au atras atenția“, a explicat Cornelia Vlașin, şef Serviciu Judeţean al Arhivelor Naţionale Bistriţa-Năsăud.

Elevii au aflat că a existat o perioadă în care notarea se făcea de la 1 la 5. O curiozitate este un catalog din 1904 care cuprinde acest sistem de notare, dar, în mod inexplicabil, nimeni nu a luat vreodată nota maximă. Cornelia Vlașin a răsfoit catalogul de mai mute ori dar încă nu a găsi nicio notă de 5.

O altă curiozitate era modul în care se defășura, pe vremuri, un examen de bacalaureat. Elevii dădeau examenul din șase materii, timp de mai multe zile, care cumulau, în total, în jur de 11 ore de testare. Examenul se desfășura cu public și la el puteau să asiste părinții, vecinii sau oricine dorea.

Manualul de igienă realizat de Iuliu Moisil. Acesta cuprinde noțiuni de anatomie, nutriție și chiar măsuri de prim ajutor.

„De când să nasce până la sfâșitul vieței sale, omul este espus la o mulțime de bole; o mulțime de inimici se năzuesc a-i scurta vieța, fie din cauza împrejurărilor nesănetose în care trăesce, fie că părinții nu s-au îngrijit cu destulă seriositate și iubire părintescă de sănătatea copiilor lor, încă din cea mai fragedă etate, fie din vina omului însuși, trecând cu o ușurință sburdalnică – care prea adeseori se răsbună în modurile cele mai înfiorătore – peste legile prescrise de natură (fie, în fine, din puțină interesare ce o pune școla pentru susținerea sănătăței copiilor, cât timp se află la înveșeătură“, a scris Iuliu Moisil în prefața manualului din 1896.

Iuliu Moisil (n. 15 mai 1859, Năsăud, Principatul Transilvaniei – d. 28 ianuarie 1947, Năsăud, Bistrița-Năsăud, România) a fost un publicist român, membru de onoare al Academiei Române din anul 1943.[ S-a născut în Năsăud, fiu al preotului Grigore Moisil și bunic al istoricului Constantin Moisil. De religie greco-catolică, a urmat cursurile Liceului Grăniceresc din Năsăud (actualul Colegiu Național „George Coșbuc”). S-a înscris apoi la Politehnica din Viena, unde a studiat chimia industrială și științele naturale, și unde a fost un membru activ al societății România Jună. A revenit acasă în 1885 și, după o scurtă perioadă petrecută în Bucovina, devine profesor de fizică la Liceul Radu Greceanu din Slatina (1886). În 1894 s-a transferat la Liceul Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu. Titularizat pe post în anul următor, a supravegheat construcția clădirii școlii[2]. A fondat periodicul Amicul tinerimii în 1896, pe care l-a condus până în 1899, după care a continuat activitatea publicistică în București. În 1897 a fondat societatea bancară Cerbul, ocupând postul de președinte. În 1900 a ajutat la înființarea Muzeului Gorjului alături de Alexandru Ștefulescu. De asemenea, în același an, la Târgu Jiu, a fondat prima școală de olărit din Oltenia.

În 1906 Moisil s-a mutat în București, unde a ajutat la organizarea Expoziției Generale Române. Ulterior (1906–1910) a lucrat ca secretar la Muzeul de etnografie, artă națională, artă decorativă și industrială. Apoi a devenit bibliotecar la Muzeul Pedagogic (1910) și, ulterior, director (1921). În 1911 obține cetățenia română[2], păstrând legăturile cu românii din Transilvania, fiind șeful secțiunii din Oltenia al Ligii pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor (1892). A fost un susținător al unirii Transilvaniei cu România.

În 1931 s-a întors în Năsăud; împreună cu Virgil Șotropa și Iulian Marțian a contribuit la înființarea Muzeului Militar al Grănicerilor, secției locale a bibliotecii Academiei Române și secției locale a Arhivelor Naționale ale României. A condus până la sfârșitul vieții secția din Năsăud a Asociației ASTRA. În ultimii ani ai vieții a scris cea mai mare parte a lucrărilor dedicate personalităților locale, pe care le-a publicat în două volume, în 1937 și 1939[4]. A tradus The Story of My Life de Helen Keller și On The Trail of Ancient Man de Roy Chapman Andrews. În concluzie, opera sa numără sute de lucrări, în care a abordat o gamă largă de subiecte[7]. Printre periodicele la care a contribuit s-au numărat Buletinul Societății Române de Geografie, Convorbiri Literare, Arhivele Olteniei, Arhiva Someșană și Vatra[4].

La propunerea lui Dimitrie Gusti, Moisil a fost ales membru de onoare al Academiei Române (mai 1943). În 1907 a primit titlul de Cavaler al Ordinului „Coroana României”

Citește și:

(FOTO) Așa au ajuns oameni părinții, bunicii, străbunicii noștri. O expoziție despre istoria învățământului din Bistrița-Năsăud

SPUNE-TI PAREREA