Noul sediu al Oficiului pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară din orașul Beclean a fost inaugurat recent.
La eveniment au aprticipat Marcel Ioan Boloș, directorul ADR Nord-Vest, reprezentanții conducerii OCPI de la nivel central și județean prin directorii Rákosi-Seiwarth Ildikó și Emil Iliaș Mănășturean, subprefecții județului Bistrița-Năsăud, președintele CJ BN Radu Moldovan, senatorul Ioan Deneș, deputații Bogdan Ivan și Daniel Suciu, precum și consilieri locali ai orașului Beclean si alte oficialități județene și locale.

„Orașul Beclean are de astăzi un sediu nou într-o clădire modernizată pentru Oficiul Local de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Noul sediul, amplasat pe strada 1 Decembrie 1918, este o investiție realizată de ANCPI în parteneriat cu administrația orașului de circa 230 000 de euro.
Felicitări domnului director OCPI Bistrița-Năsăud,Emil Mănășturean și domnului primar al orașului Beclean,Nicolae Moldovan pentru finalizarea acestei investiții!“, a transmis senatorul Ioan Deneș.

Clădirea a fost reabilitată din temelii, fiind realizate noi compartimentări, cu birouri mai spațioase fiind construită inclusiv o sală de bibliotecă.
Lucrările au mai cuprins montarea de ferestre noi, pardoseală nouă, a fost montată o centrală termică modernă și a fost schimbată integral și instalația electrică. Curtea a fost de asemenea pavată.
Investiția a fost realizată de către Oficiul pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară, în colaborare cu Primăria Beclean care a pus la dispoziție toate Autorizațiile si Avizele necesare pentru a reuși reabilitarea la standarde europene a clădirii și a asigura condiții optime de tratare a cetățenilor și totodată a angajaților OCPI.
Valoarea investiției este de 1.100.000 lei, aproximativ 230.000 de euro.

SPUNE-TI PAREREA