Zeci de bistrițeni au rămas, anul trecut, fără permisul de port-armă după ce s-a constatat că nu au avut tocmai un comportament adecvat în ceea ce privește utilizarea armelor din dotare. De asemenea, multe persoane dețineau arme ilegal, dar și trofee de vânat, muniții și articole pirotehice.

În anul 2021, în județul Bistrița-Năsăud nu au fost înregistrate evenimente grave, săvârșite cu arme, materii explozive ori substanțe periculoase. Polițiștii specializați în acest domeniu au organizat și desfășurat 51 de acțiuni care au avut drept scop prevenirea și combaterea infracțiunilor pe această linie și creșterea gradului de siguranță a cetățeanului. Exigența sporită manifestată în verificarea bonității comportamentale și judiciare a deținătorilor de arme și muniții a avut ca rezultat dispunea măsurii anulării dreptului de port-armă pentru un număr de 36 de persoane.

Activitatea pe această linie a înregistrat rezultate foarte bune, astfel că în anul 2021 au fost indisponibilizate 169 de arme (38 aflate în circuitul ilegal), dintre care 104 letale (8 ilegale), 4.181 de bucăți muniții (1.810 deținute ilegal), 552 de trofee de vânat, 11.676 kg. și 270 de litri de deșeuri periculoase, 0,3 kg mercur și 3.490 kg. de articole pirotehnice“, se arată într-un raport al Inspectoraului Județean de Poliție.

SPUNE-TI PAREREA