Înființarea Poliției Animalelor în România a fost aprobată în octombrie 2020, măsura fiind inițiată de Ministrul de Interne de atunci, Marcel Vela. Activitatea instituției a început în martie 2021, după ce posturile au fost ocupate prin concurs. Primul bilanț al activității Poliției Animalelor din Bistrița-Năsăud a fost făcut public azi. Polițiștii responsabili cu protecția patrupedelor au desfășurat peste 120 de controale și acțiuni, au întocmit dosare penal și au făcut chiar și percheziții domiciliare. Două persoane au fost reținute pentru rele tratamente aplicate animalelor.

Reamintim că un bărbat din Galați a fost condamnat inclusiv la un an de închisoare cu executare pentru că în urmă cu trei ani a omorât câinele unui vecin. Sentința este definitivă și prima de acest fel în România.

„Biroul pentru Protecția Animalelor, începând cu data de 1 martie 2021, a desfășurat 129 de acțiuni și controale pentru combaterea faptelor de natură contravențională și penală privind animalele aflate într-o situație de pericol. În perioada de activitate au fost înregistrate 50 de dosare penale, 25 dintre acestea fiind soluționate. Totodată în activitatea de cercetare penală au fost efectuate 6 percheziții domiciliare, au fost reținute 2 persoane și 28 de animale au fost plasate în adăpost“, se artă în bilanțul poliției.

Poliția animalelor, în acțiune într-un caz înfiorător de cruzime. Un bărbat reținut pentru 24 de ore și doi câini plasați la adăpost

SPUNE-TI PAREREA