Cinci evenimente private organizate în municipiul Bistrița, dar și în comuna Șieu-Măgheruș au fost întrerupte de polițiști, în acest weekend. Reamintim că, în această perioadă, evenimentele private sunt interzise conform măsurilor dispuse de către autorități în actualul context epidemiologic.

Față de cei 5 organizatori de evenimente, forțele de ordine au luat măsura sancționării contravenționale conform prevederilor Legii 55/2020 și au dispus întreruperea evenimentului.

Reamintim faptul că în conformitate cu prevederile legale în vigoare, sancțiunile pentru nerespectarea interdicțiilor stabilite privind organizarea unor astfel de activități sunt cuprinse între 3.000 și 15.000 de lei.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forțele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activități de verificare și instruire cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Pentru sănătatea proprie și a celor din jur, recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție dispuse de autoritățile sanitare, să poarte masca de protecție și să evite, pe cât posibil, zonele aglomerate.

Acțiuni de constatarea și sancționarea a oricăror fapte de nerespectare a prevederile legale vor continua și în perioada următoare“, a transmis IPJ BN într-un comunicat de presă.

Conform comunicatului, în  ultimele 24 de ore, polițiștii structurilor județene, cei ai secțiilor de poliție rurale, au organizat și desfășurat acțiuni pentru verificarea respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, de către agenți economici, organizatori de evenimente și cetățeni.
Astfel, au fost efectuate controale pentru verificarea modul de respectare a măsurilor dispuse prin decizii ale Direcției de Sănătate Publică, de către persoanele aflate în izolare/carantină. În acest sens, în cadrul acțiunilor punctuale au fost verificate 413 persoane față de care a fost dispusă măsura izolării și 453 de persoane plasate în carantină la domiciliu.
De asemenea, au mai fost legitimate 332 de persoane, au fost oprite pentru verificări 87 de autovehicule și au fost efectuate controale și activități de informare la 71 de societăți comerciale.
Pentru neregulile constatate în cadrul acțiunilor punctuale desfășurate, au fost aplicate 83 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 54.000 de lei. Din totalul acestora, 40 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea Legii 55/2020, în cuantum de 44.500 de lei, celelalte fiind pentru abateri la regimul rutier sau privind încălcarea unor norme de conviețuire socială.
La activitățile desfășurate au participat, alături de polițiști și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud și polițiști locali, fiind folosite dispozitive pentru verificarea certificatelor electronice.

SPUNE-TI PAREREA