Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a anunțat rcent că a parafat preluarea fosutlui cinematograf „Omnia” / “23 August“, clădire de patrimoniu aflată pe Bulevradul Republicii din Bistrița.

„Împreună cu conducerea RADEF RomâniaFilm, astăzi am parafat preluarea de către municipalitate a sălii de spectacol „Bulevard”, vechiul cinematograf „Omnia” / “23 August”.
Clădirea de pe Bulevardul Republicii, nr. 39, aflată de decenii într-o stare avansată de degradare, va fi supusă unei expertize, pentru a putea fi reabilitată sau reconstruită din temelii, primind apoi ca destinație găzduirea unor activități culturale, cum ar fi reprezentații teatrale, proiecții cinematografice, concerte sau teatru de păpuși.
Vom anunța fiecare pas important al acestui demers administrativ, menit să salveze un edificiu ce încă păstrează un stil arhitectonic aparte pentru Bistrița de la începutul secolului trecut“, a transmis Ioan Turc pe pagina sa de facebook.

 

Alianța pentru patrimoniul bistrițean, sfaturi pentru restaurare 

La scurt timp, au apărut și reacțiile și sfaturile pentru rstaurarea clădirii. Petrus Italus Trust – Alianța pentru patrimoniul bistrițean, este o organizație care a devenit tot mai vizibilă și mai puternică în Bistrița-Năsăud, după ce s-a ocupat în mod susținut de restaurarea unor porți istorice din municipiu, dar și de salvarea unor clădiri vechi de secole din județ, lăsate în paragină.
Asociația a postat un mesaj amplu în care a dat ca exemplu de bune practici restaurarea Palatului Culturii din Blaj.

Îl redăm, integral, mai jos:

Salutam faptul ca Primăria Bistrița a dus pana la capat preluarea vechiului cinematograf Omnia, o rara cladire in stil Art Nouveau/Secession in municipiul resedinta de judet. Primarul Ioan Turc a anuntat ca aceasta cladire de referinta dar lasata sa se degradeze de RADEF, „va putea fi reabilitată sau reconstruită din temelii, primind apoi ca destinație găzduirea unor activități culturale, cum ar fi reprezentații teatrale, proiecții cinematografice, concerte sau teatru de păpuși.”
Preluarea imobilului pentru a fi salvat este o decizie inteleapta care survine la scurt timp dupa ce aceeasi institutie anunta ca va prelua un alt monument extrem de valoros, Casa Johannes Muratorius/Hand Maurer/Ioan Zidaru (sec XVI). In general suntem incantati ca Primaria Bistrita si Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud dau dovada de o tot mai accentuata valorizare a patrimoniului construit, interventiile acestuia din urma (Muzeul Judetean, Colegiul National Liviu Rebreanu, castelele din Posmus si Comlod etc) fiind de mare anvergura si, speram noi, doar inceputul data fiind zestrea arhitectonica primejduita din judet.
In acelasi timp noi speram ca va fi vorba de o restaurare la Omnia/23 August, ceea ce presupune o abordare specifica. Restaurate potrivit si mai ales revitalizate pentru a evita muzeificarea (prin functii care sa le faca parti vibrante ale vietii comunitatii bistritene), aceste cladiri pe cale de a fi salvate de autoritatile locale pot fi centre de iradiere a unui nou suflu social si cultural in centrul istoric. Atat restaurarea cat si revitalizarea sunt chestiuni foarte complexe dar cu beneficii mult mai mari pe termen lung prin comparatie cu reabilitari/reconstruiri.
Echipa interdisciplinara de specialisti in patrimoniu si revitalizarea monumentelor de la Petrus Italus Trust sta la dispozitia autoritatilor cu privire la specificarea conceptiei de restaurare si revitalizare. In prea multe cazuri, restaurarile care se fac in Transilvania sunt incarcate de mari erori tehnice si de gust, iar revitalizarile dau gres, cladirile devenind in timp un cost net in loc sa fie o sursa de dividende comunitare sau chiar economice.
Credem ca interventia la Cinema Omnia este extrem de complexa insa exemplul interventiei Palatului Culturii din Blaj (foto, Premiul Europa Nostra) ne arata ca Primaria Bistrita este condamnata sa fie ambitioasa si sa faca din acest proiect ocazia unui premiu intrernational de restaurare. Iar inaugurarea cladirii restaurate cu o piesa de Radu Afrim nu poate fi decat concluzia care se impune logic“.

Citește și:

(FOTO) Prima poartă din Bistrița restaurată prin „adopție“. „Odată restaurate, porțile vor striga după restaurarea fațadelor“

Petiție: Salvați Cinematograful „23 August” și transformați-l în teatru

Mai mulți artiști și intelectuali au făcut scut în jurul fostului Cinema 23 August, pentru a-l salva de la demolare: „Parcare în locul uneia dintre puținele clădiri Art Nouveau din Bistrița?“

 

 

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Gica de Bistrita Renunta