Precipitații moderate cantitativ predominant sub formă de ninsoare se vor semnala în toată țara, în perioada 08 ianuarie, ora 04 – 09 ianuarie, ora 12.
În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș și în vestul și nord-vestul Transilvaniei, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă. În Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali va ninge moderat, iar stratul nou de zăpadă va fi local consistent.
Cantitățile de apă vor fi în general de 10…15 l/mp și izolat de peste 20 l/mp.
Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…65 km/h în sudul Banatului și pe crestele Carpaților Meridionali, temporar viscolind ninsoarea.
În restul teritoriului, precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala în special în dimineața zilei de sâmbătă (08 ianuarie), cu precădere în dealurile sudice.
„Diseară şi la noapte ne vizitează fulgii de nea!Prin zonele joase, la început, ploaie sau lapoviță dar odată cu înaintarea în noapte, ninsorile vor cuprinde tot județul! Nu va fi ceva de speriat dar sperăm ca mâine să ne trezim în decor alb, peste tot!“, a detaliat MeteoBN pentru Bistrița-Năsăud.