Vremea schimbă foaia după zilele primăvăratice din plină iarnă. Temperaturile scad, vine îngheţul și vor fi diferenţe uriaşe, de la plus, la minus.

Conform meteorologilor, vremea se va răci accentuat joi în regiunile vestice, centrale şi nordice unde vor fi temperaturi maxime cuprinse, în general, între 3 şi 8 grade. În zonele de munte, treptat vor predomina ninsorile.
Vremea se va răci accentuat şi în regiunile sudice şi sud-estice, astfel la nivelul întregii ţări, valorile termice se vor apropia de mediile multianuale specifice perioadei. La munte va ninge,

„După atâtea zile deosebit de calde, cu maxime aproape de valori istorice, de mâine, reconfigurarea evoluției maselor de aer la nivelul țării noastre va determina o schimbare a regimului termic.
Astfel, plasarea unei arii de mare presiune în SV-ul continentului, în corelație cu tranzitul unui ciclon viguros dinspre nordul continentului spre nord-estul acestuia, va încuraja advecția unei mase de aer de origine maritim-polară catre spațiul geografic al țării noastre, diferența față de ce avem acum fiind una tranşantă, în zilele care vor urma.
Totodată, frontul rece aferent depresiunii scandinavice amintite, va determina un pasaj precipitabil, care, odată cu avansul rece dinspre vest-nord-vest, va deveni preponderent solid, astfel, începând din orele serii de joi, aşteptăm ninsori slabe temporare, inclusiv în zonele joase de relief. Izoterma de 0°C va fi la sol în noaptea de joi spre vineri, astfel, aşteptăm valori negative pe toată suprafața județului“, a transmis MeteoBN pentru Bistrița-Năsăud.

SPUNE-TI PAREREA