Un incendiu a izbucnit în această diineață la o casă din localitatea Feleac, comuna Nușeni din Bistrița-Năsăud. Au intervenit pompierii militari de la Garda de Intervenție Beclean. Aceștia au găsit incendiul manifestându-se generalizat la întreg imobilul. Echipajul de prim ajutor SMURD a preluat un bărbat de aproximativ 49 de ani, cu arsuri la nivelul feței și membrelor superioare, conștient, care a fost evacuat la CPU Beclean.
UPDATE:
Intervenția a durat aproximativ o oră, interval în care pompierii militari au evacuat o butelie dintr-o încăpere pentru a evita producerea unei deflagrații. Incendiul se manifesta la acoperișul casei pe aproximativ 80 mp, precum și la nivelul încăperilor. Au ars elementele de mobilier și materialele combustibile din camerele cuprinse de incendiu.
Bărbatul a fost predat echipajului de terapie intensivă mobilă, a fost stabilizat și evacuat spre spital pentru continuarea investigațiilor medicale ce se impun (la UPU SMURD Bistrița). Bărbatul prezenta arsuri de gradul II la nivelul membrelor superioare, respectiv leziuni ușoare la nivelul căilor respiratorii în urma inhalării fumului.
După finalizarea intervenției și îndepărtarea elementelor de construcție care prezentau riscul prăbușirii, în urma cercetării de la fața locului s-a stabilit faptul că incendiul a fost provocat în urma tentativei de a aprinde focul dintr-o sobă cu acumulare de căldură (teracotă) cu lichid inflamabil (benzină).