Trei tineri din Bistrița, printre care și o minoră de 17 ani, au fost depistați, în flagrant delict, în timp ce ofereau spre vânzare substanțe psihoactive

Ieri, 4 ianuarie, în urma acțiunilor specifice desfășurate, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au depistat, în flagrant delict, trei tineri care ar fi oferit spre vânzare substanțe psihoactive. Asupra lor au fost descoperite 8 plicuri cu substanțe cristaline, incolore care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În fapt, cei trei se aflau într-un autoturism parcat pe o stradă din Bistrița și ar fi oferit spre vânzare un plic ce conținea o substanță, posibil cu efect psihoactiv, unei tinere din Livezile.

Aceștia au fost legitimați, iar polițiștii au stabilit că este vorba despre doi tineri de 18 și 32 de ani și o minoră de 17 ani, toți din Bistrița. Li s-a efectuat controlul corporal, asupra bărbatului de 31 de ani, aflat la volanul autoturismului, polițiștii au descoperit un plic din plastic ce conține o substanță cristalină, incoloră, iar asupra celui de 18 ani, polițiștii au descoperit alte 7 plicuri care conțineau substanțe similare, în greutate de 1 gram fiecare.

Cele 8 plicuri cu substanțe au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și efectuării analizelor de laborator. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală care a fost înaintat structurii competente, în vederea continuării cercetărilor.

SPUNE-TI PAREREA