Un tânăr de 19 ani din Arcalia a fost prins drogat la volan, în toiul nopții, pe o stradă din Bistrița. Acesta a fost oprit la un control de rutină, dar polițiștii au descoperit că era drogat cu Methanfetamină.

„La data de 2 ianuarie a.c., în jurul orei 01:30, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița, au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe strada Năsăudului din municipiu. A fost identificat șoferul, un tânăr de 19 ani din Arcalia. În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului s-a constatat faptul că acesta nu se află sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul fiind însă pozitiv în urma testării cu aparatul Drug Test 5000, în cazul substanței Methanfetamină.
Tânărul a fost condus ulterior la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice. Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe“, se arată într-un comunicat al poliției.

SPUNE-TI PAREREA