UPDATE 16.03.2022. Bărbatul a fost găsit mort în apropierea unui lac din Năsăud. Acesta plecase de acasă în ajunul Crăciunului.

„Astăzi, polițiștii din cadrul Compartimentului de Investigații Criminale al Poliției orașului Năsăud au fost semnalați despre existența unui cadavru în apropierea unui lac din Năsăud.

Cadavrul a fost identificat ca fiind al unui bărbat de 65 de ani, din Năsăud, Isip Ilie, persoana dispărută de la finalul anului 2021.

Cadavrul bărbatului urmează să fie transportat la secția prosectura a spitalului, în vederea efectuării necropsiei.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă”, a transmis IPJ BN.

ȘTIREA INIȚIALĂ. Polițiștii din Bistrița-Năsăud caută un bărbat de 65 de ani care a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Persoanele care pot da informații care să conducă la depistarea lui sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112. Este a treia dispariție din ultimele zile, în Bistrița-Năsăud și a doua pe ziua de azi.

La data de 03.01.2022, polițiștii Poliției orașului Năsăud au fost sesizați de către o femeie din localitate cu privire faptul că cumnatul acesteia, ISIP ILIE, de 65 de ani, cu probleme de sănătate, a plecat, voluntar, de la domiciliu și nu a mai revenit din data de 24 decembrie 2021.

Semnalmente: bărbatul are înălțimea de 1,60-1,65 m, greutate de aproximativ 60 de kg, ochi căprui, părul și barba grizonate.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei din cadrul Poliției orașului Năsăud desfășoară căutări în vederea depistării persoanei dispărute.

Persoanele care pot da informații care să conducă la depistarea bărbatului, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

SPUNE-TI PAREREA