Un tânăr de 27 de ani din Măgura Ilvei a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore de către polițiștii Compartimentului Rutier al Poliției orașului Sângeorz-Băi, fiind bănuit de comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și conducere sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive.

Tânărul a fost introdus in Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentat magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
În data de 27 decembrie, tânărul care conducea un autoturism pe Drumul Național 17D prin Maieru înspre Anieș a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu trei autoturisme ce se aflau parcate pe partea dreaptă a sensului de mers. După impact, șoferul însoțit de un pasager, au părăsit locul accidentului fiind la scurt timp depistați și identificați de către polițiști.

La sediul poliției, șoferul, un tânăr de 27 de ani din Măgura Ilvei, a fost testat cu privire la consumul de alcool, rezultatul indicat de aparatul etilotest fiind de 0.82 mg/L alcool pur în aerul expirat. Totodată, conducătorul autoturismului a fost testat și cu aparatul Drug Test 5000, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanței metamfetamină. Ulterior, în urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi.

SPUNE-TI PAREREA