Marea familie CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud s-a reunit la Sala Polivalentă, în jurul bradului, pentru a se bucura de un final de an cu rezultate satisfăcătoare. Sportivii au primit cadouri de la sponsori și susținători, dar și aprecieri pentru performanțe.

„Ce familie frumoasă!
Familia „Gloria 2018” s-a reunit astăzi în Sala Polivalentă, acolo unde în urmă cu câțiva ani a început povestea Clubului Sportiv Gloria Bistrița-Năsăud.
Cei mai mici sportivi ai Gloriei 2018 au primit cadouri din partea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a TeraSteel și a Asociației „Împarte Bucurie”.
Au fost prezenți la eveniment – președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud EMIL RADU MOLDOVAN – principalul finanțator și susținător al sportivilor Gloriei 2018, directorul general TeraSteel COSMIN PĂTROIU – liderul pietei de panouri sandwich si structuri zincate din Romania și Serbia și unul dintre cei mai mari exportatori în Europa Centrală și de Est, directorul CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud EUGEN COSMA, președintele Asociației „Împarte Bucurie” – deputatul BOGDAN IVAN GRUIA dar și un apropiat al Gloriei 2018 – IONUȚ SIMIONCA.
Jucatoarele, antrenorii și membrii staff-urilor echipelor de handbal din Liga Florilor și Divizia A le-au oferit cadouri micilor sportivi ai Gloriei 2018.
Ne-am bucurat să avem alături de noi sportivii secției de handbal de la toate grupele de copii din județ dar și echipele de junioare 2 și 3, dar și pe cei de la secțiile de atletism, taekwondo, volei, gimnastica ritmică și fotbal.
Dragii noștri, vă mulțumim pentru atașamentul față de culorile clubului nostru, însemnele Gloriei 2018 și ale județului Bistrița- Năsăud, pentru emoțiile pe care ni le creați la fiecare antrenament sau competiție la care participați și vă spunem încă o dată că suntem foarte mândri de fiecare dintre voi!
Vă dorim sărbători frumoase și un an 2022 în care să vă depășiți performanțele!“, este mesajul transmis pe pagina oficială a clubului.

Foto: CS Gloria 2018 BN

SPUNE-TI PAREREA