Un accident rutier a avut loc în această după-amiază în Budacu de Jos, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un cap de pod. O persoană a rămas încarcerată, fiind extrasă de către pompieri.
În urma accidentului au rezultat trei victime: trei bărbați cu vârste cuprinse între 51 și 60 de ani. Toate cele trei victime au fost transportate la UPU SMURD Bistrița, conștiente, cooperante cu politraumatisme.
„În această după-masă, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit la un accident care a avut loc pe Drumul Județean 173 C și care s-a soldat cu rănirea a trei persoane.
Din primele verificări efectuate, a reieșit faptul că un bărbat de 60 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Budacu de Jos, a intrat în coliziune cu un cap de pod, o poartă de acces și gardul unui imobil.
În urma accidentului, conducătorul auto și alți doi pasageri în autoturism au fost răniți și transportați la spital. Bărbatul de 60 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, urmând a-i fi recoltate probe biologice pentru determinarea alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul“, a transmis IPJ BN cu privire la acest eveniment rutier.