Perioada 15.12-17.12.2021 va fi una tipică de iarnă, cu temperaturi scăzute și posibil ninsori, conform celei mai rcente prognoze MeteoBN.

„Configurația sinoptică la nivel european denotă, pentru a doua jumătate a lunii decembrie, o rearanjare a condițiilor propice invaziilor de aer rece, de origine polară, peste teritoriul țării noastre.
În sprijinul acestei afirmații stă consolidarea unei vaste arii anticiclonale pe partea centrală, apoi de nord-vest a continentului, persistența acesteia deschizând „uşa” unor pasaje reci către latitudini sudice. Astfel, dacă până acum, zonele joase ale județului s-au „scăldat” în ploi de toamnă, regimul termic va suferi o răcire progresivă, care, după data de 16 – 17, ar trebui să devină de iarnă. Asta înseamnă maxime care să nu mai treacă de 0°C, sau foarte aproape de această limită iar minimele, temporar, să plonjeze spre sau sub valori de ger.
Cu această bază de frig şi cu o circulație preponderent nordică sau nord-estică, pasajele frontale vor aduce in principal ninsori. Este devreme incă, să putem spune cât va ninge, când exact, ce strat de zăpadă vom avea. Dar, având baza de rece, orice pasaj va mai acumula câțiva centimetri în plus.
În concluzie, avem, în sfârşit, semnele că perioada de sărbători, cel puțin cea de Crăciun, va fi de iarnă. Sper si dpdv. al zăpezii, pentru că termic, pe zi ce trece, devine sigur“, a transmis sursa citată.

SPUNE-TI PAREREA