Mai mulți locuitori din Bistrița și Beclean au rămas, săptămâna aceasta, cu publele galbene la poartă și au fost îndrumați să își selecteze gunoiul cum trebuie pentru a fi preluat de către operatorul de salubrizate. Măsura a fost luată după ce corpul de Control al A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud a verificat în această săptămână pubelele galbene pentru deșeurile reciclabile din plastic și metal de pe raza Municipiului Bistrița, a localităților componente Viișoara, Unirea, Sigmir și din orașul Beclean.

Cristian Marius Niculae, directorul ADI Deeșeuri, a transmis o informare în acest sens:

Pubelele galbene din Bistrița și Beclean în care nu erau colectate în mod corect deșeurile reciclabile, NU au fost ridicate de operatorul de salubritate.
Corpul de Control al A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud a verificat în această săptămână pubelele galbene pentru deșeurile reciclabile din plastic și metal de pe raza Municipiului Bistrița, a localităților componente Viișoara, Unirea, Sigmir și din orașul Beclean.
❗Am constatat că lucrurile încep să se îmbunătățească în privința colectării selective corecte a deșeurilor reciclabile și doar un număr redus de pubele galbene au fost refuzate de la colectare.
🆘 Pubelele galbene care nu au fost ridicate conțineau o cantitate semnificativă de deșeuri reziduale amestecate cu fracția plastic-metal sau aveau deșeuri provenite din construcții depuse în aceste recipiente.
În aceste cazuri, inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud au aplicat un autocolant de culoare roșie în care a fost precizat motivul pentru care nu s-a ridicat pubela galbenă, data și ora verificării.
👉 Îi rugăm pe deținătorii acestor pubele să reselecteze conținutul lor, deșeurile din plastic și metal colectate corespunzător, urmând să fie ridicate la următoarea dată de colectare.
👉 Deșeurile menajere trebuie puse în pubela neagră care se ridică săptămânal, iar cele provenite din construcții trebuie predate la cele 2 centre de colectare din Bistrița și respectiv stația de transfer din Beclean, ieșirea spre Braniștea.
✅ Prin implicarea cetățenilor și prin munca de informare și conștientizare pe care o face Corpul de Control, avem convingerea că suntem pe drumul cel bun în ceea ce privește colectarea selectivă a deșeurilor.
♻️ Haideți să le punem pe toate la locul lor.

SPUNE-TI PAREREA