100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I se împlinesc azi, 25 octombrie. O serie de imagini inedite, precum și un o scurtă biografie a regelui au fost publicate azi pe pagina Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud.

Regele Mihai s-a născut la 25 octombrie 1921, la Castelul Foișor din Sinaia. A fost fiul principelui Carol (viitorul rege Carol al II-lea) și al principesei Elena (prințesă de Grecia și Danemarca). A fost botezat în rit ortodox, la 22 ianuarie 1922, în Sala Tronului din Palatul Regal.
A primit numele Mihai pentru că s-a dorit un nume românesc, cu adevărat popular, care amintea de voievodul român Mihai Viteazul.
Primii ani i-a petrecut în compania mamei, a bunicilor paterni și a rudelor din familia regală a Greciei. Cum relațiile dintre părinții săi s-au răcit destul de repede, prezența tatălui a fost sporadică în primii ani de viață ai micului principe, pentru ca mai apoi să dispară complet, în 1925.
În 1927 moare regele Ferdinand și, potrivit Actului din ianuarie 1926 și ca urmare a renunțării principelui Carol la prerogativele de moștenitor, principele Mihai devine rege al României, la numai șase ani. Mihai a depus jurământul ca rege în Parlament, fiind tutelat de o Regență alcătuită din principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea și președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Gheorghe Buzdugan.
Regele Mihai a fost detronat de tatăl său, la 8 iunie 1930. Tot atunci i s-a acordat titlul de Mare Voievod de Alba Iulia , titulatură pe care a purtat-o până la 6 septembrie 1940, când a devenit rege pentru a doua oară.
Și-a început studiile în particular cu dascălul Nicolae Saxu, inspector general școlar. În 1932, regele Carol al II-lea a hotărât înființarea unei clase speciale cu elevi de la mai multe licee, care proveneau din zone geografice și medii sociale diferite. Această școală va funcționa ca o clasă paralelă a Colegiului Național Sf. Sava, sub directa conducere a ministrului Instrucțiunii . Ea va fi cunoscută sub numele de Clasa Marelui Voievod Mihai, Clasa Palatină sau Școala Palatină.
Având în vedere pasiunea pentru mașini și tehnică a fiului său, regele Carol al II-lea a înființat, la Palatul Regal, un atelier de mecanică.
În vara anului 1936, Mihai a terminat școala gimnazială cu media 8,92 și a susținut examenul de capacitate. Mihai a obținut media 9,20: matematică – 9, limba română – 9, franceză – 10, istorie – 8, geografie – 10. În 1940, Marele Voievod Mihai a susținut examenul de bacalaureat cu o comisie prezidată de ministrul Educației Naționale, Petre Andrei. Media obținută la examenul de bacalaureat a fost de 9,50.
În privința instruirii militare, Marele Voievod Mihai a fost înscris la Liceul Militar ”Nicolae Filipescu” de la Mânăstirea Dealu, prin Ordinul de zi nr. 334/22 octombrie 1930 , apoi, în 1931, la Liceul aeronautic din Mediaș, în cadrul căruia a fost înălțat la gradul de fruntaș și a primit distincția de Furier șef de clasă. De asemenea, a devenit fruntaș al Batalionului 2 Vânători de Munte, iar în 1932 a fost ridicat la gradul de caporal. La 25 octombrie 1937, în prezența regelui Carol al II-lea, Marele Voievod Mihai a primit gradul de sublocotenent în cadrul Batalionului I Vânători de Munte. La 10 mai 1941, regele Mihai a primit gradul de mareșal, prin decretul nr. 1354/1941 , semnat de generalul Ion Antonescu. Astfel, Mihai a devenit cel mai tânăr mareșal al armatei române.
La 6 septembrie 1940, regele Carol al II-lea a abdicat și a părăsit România pentru totdeauna. Mihai a depus jurământul ca rege și și-a început cea de-a doua domnie. Președinte al Consiliului de Miniștri era generalul Ion Antonescu, chemat de regele Carol al II-lea să preia conducerea statului. Acesta a proclamat Statul legionar, la 14 septembrie 1940. România condusă de mareșalul Ion Antonescu a intrat în război împotriva URSS, alături de Germania nazistă, în noaptea de 21-22 iunie 1941, regele Mihai nefiind informat.
Prin actul de la 23 august 1944, regele Mihai alătură România aliaților tradiționali și determină scurtarea războiului cu șase luni. Acesta a ordonat arestarea mareșalului Ion Antonescu și a retras România din alianța cu Hitler. Președintele SUA, Harry Truman l-a decorat pe regele Mihai cu ordinul „Legiunea de Merit” în grad de Mare Comandor pentru serviciile aduse cauzei aliate, iar la 6 iulie 1945 a fost decorat de sovietici cu „Ordinul Victoria” și i s-au oferit două avioane din partea armatei sovietice.
La 6 martie 1945, regele Mihai a fost constrâns să recunoască guvernul comunist condus de Petru Groza. Prin memorii adresate Marii Britanii și SUA, regele a atras atenția asupra iminentei instaurări a puterii sovietice în România, demersuri rămase fără răspuns. La 21 august 1945, după ce regele a cerut demisia premierului Petru Groza, a declanșat greva regală până la 7 ianuarie 1946. În tot acest interval, regele a refuzat să semneze actele guvernului și să-i primească în audiență pe miniștri. De ziua numelui regelui, pe 8 noiembrie 1945, tinerii liberali și țărăniști au organizat în Piața Palatului o manifestație în sprijinul regelui Mihai. Această manifestație a fost înăbușită în sânge și mulți tineri au fost uciși, iar alții arestați.
După alegerile din 19 noiembrie 1946, fraudate de comuniști, puterea a fost acaparată complet de aceștia. Fără sprijin extern, regele a fost nevoit să recunoască rezultatul alegerilor și a deschis lucrările Parlamentului printr-un Mesaj al Tronului , la 1 decembrie 1946, procedând constituțional.
În noiembrie 1947, regele Mihai și regina-mamă Elena au participat la nunta principesei Elisabeta a Angliei, viitoarea regină Elisabeta a II-a, cu prințul Philip al Greciei. La Londra a cunoscut-o pe principesa Ana de Bourbon-Parma și s-a logodit cu aceasta pe 6 decembrie 1947.
La 30 decembrie 1947, regele Mihai a fost forțat să semneze actul de abdicare , iar la 3 ianuarie 1948 a luat calea exilului, împreună cu mama sa, plecând cu trenul din gara Sinaia. Printr-o Decizie a Consiliului de Miniștri din 22 mai 1948 , s-a retras naționalitatea română regelui Mihai, reginei-mamă Elena, principeselor Elisabeta și Ileana, principelui Nicolae. Printr-o altă Decizie din 18 iunie 1948, bunurile regelui Mihai și ale membrilor familiei regale au intrat în proprietatea statului.
Pe 10 iunie 1948, regele Mihai s-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma. Nunta a avut loc la Atena. Principesa fiind catolică și cum regele Mihai a refuzat să-și boteze urmașii în religia catolică, Papa Pius al XII-lea nu și-a dat consimțământul pentru căsătorie. Din acest motiv, părinții principesei Ana nu au putut participa la nuntă. După mai multe peregrinări, regele Mihai s-a stabilit la Versoix, în Elveția. A avut cinci fiice, principesele: Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria.
Exilul regelui nu s-a încheiat după revoluția din 1989, regimul de la București împiedicându-i vizitele în România. În 1992 a reușit să revină în țară, unde a petrecut Paștele la Putna, iar la București a vorbit în fața unei mulțimi de peste 1 milion de oameni. În 1994 este împiedicat din nou să intre în România. În 1997, regele Mihai și-a reprimit cetățenia română și dreptul de a reveni în țară. În 2001 i-a fost retrocedat Castelul de la Săvârșin și dreptul de folosință pentru Palatul Elisabeta. În 2007 s-a realizat retrocedarea efectivă a Castelului Peleș, care adăpostește în continuare Muzeul Național Peleș. Castelul Pelișor este folosit de Familia Regală, iar Castelul Foișor este destinat protocolului de stat, pentru vizitele înalților oaspeți. Regele Mihai a militat pentru integrarea României în UE și NATO, în cadrul unor vizite diplomatice întreprinse în Europa, SUA și Canada.
În decembrie 2007, la 60 de ani de la abdicarea forțată, regele Mihai a schimbat statutul Casei Regale prin renunțarea la legea salică, lege care interzicea accesul la tron al femeilor. Astfel, fiica cea mare a regelui, principesa Margareta a devenit succesorul dinastic și implicit, după moartea regelui, Șef al Casei Regale a României și Custode al Coroanei României.
La 25 octombrie 2011, chiar de ziua sa, regele Mihai a susținut un discurs în Parlamentul României, după 60 de ani. Regele a încheiat acest discurs cu o frază memorabilă: „Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri”.
În 2016, regele Mihai s-a retras din viața publică și a desemnat-o pe fiica sa, principesa Margareta, să-l reprezinte în acțiunile publice. La 1 august 2016 a murit regina Ana și a fost înmormântată la Curtea de Argeș, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală, pe 13 august. La 5 decembrie 2017, regele Mihai moare la reședința sa privată din Aubonne (Elveția). A fost înmormântat alături de soția sa, la Curtea de Argeș, pe 16 decembrie 2017.

SPUNE-TI PAREREA