9.797.000 milioane lei este suma alocată de la Guvern pentru Bistrița-Năsăud, din fondul de rezervă. Banii vor fi distribuiți Consiliului Județean și primăriilor din Bistrița-Năsăud pentru echilibrarea bugetelor locale (costuri privind serviciile de asistenţă socială şi de protecţie a copiilor, cofinanțări de proiecte, cheltuieli curente, urgente, etc.).
După cum era de așteptat, primăriile liberale au fost favorizate, dar numai cele care nu l-au susținut pe Ludovic Orban la șefia partidului. Primăriile PSD au primit cele mai mici sume, așa că mulți primari aflați în opoziție și-au exprimar revolta. Aceștia s-au reunit și au luat o decizie în privința sumelor primite de la Guvern. Într-o conferință de presă susținută astăzi de reprezentanți PSD BN, s-a anunțat că toți primarii social democrați din Bistrița-Năsăud vor dona Spitalului Județean de Urgență Bistrița valoarea sumelor primite de la Guvern. În total, de la toți primarii, s-ar aduna o sumă de peste 1 milion de lei. Acești bani sunt importanțti pentru funcționarea spitalului, având în vedere că au crescut foarte mult cheltuielile cu energia, dar și cu medicamentele bolnavilor de Coronavirus.

În cursul zilei de ieri am toți colegii primari o decizie. Aceste firimituri care care au fost aruncate comunităților locale pot avea o valoare importantă dacă le punem împreună. Și atunci am decis și anunțăm intenția ca toate aceste sume să le alocăm Spitalului Județean Bistrița-Năsăud. Începând de mâine, toți primarii din PSD începem demersurile de rectificare a bugetului și cuantumul sumelor care ne-au fost alocate de la Guvern noi le vom redirecționa spre Spitalul Județean Bistrița-Năsăud. Cred că așa putem ajuta cel mai mult conjudețenii noștri. Ați văzut și dumneavoastrp cum circulă salvările în fiecare zi. Fiecare comunitate are o grămadă de pacienți în Spitalul Județean, iar dacă noi primarii punem mână de la mână, putem da un ajutor important Spitalului Județean“, a spus Romeo Florian, primar al comunei Lehcința și secretar general sl PSD BN.

 

SPUNE-TI PAREREA