Localnicii din satul Dumbrava, comuna Livezile, au fost avertizați în această dimineaă prin sistemul RO-Alert, privind apariția unui urs în zonă. Aceștia au fost sfătuiți să își ia măsuri de autoprotecție.
Reamintim că, în Româniam, există o ordonanță ce reglementează modalitățile de intervenție în cazul urșilor care ajung în localități.

Nivelul de risc, în funcție de comportamentul animalului, este clasificat astfel:

Nivel de risc redus: animalul a fost observat ocazional în intravilan, se retrage la observarea oamenilor (50-100 m)

Nivel de risc mediu: animalul nu se retrage la observarea oamenilor (50-100 m), animalul surprins/alungat lansează un atac fals, animalul a fost observat repetat în intravilan, nu este oprit de măsuri de protecţie existente, se hrăneşte cu gunoaie în prezenţa oamenilor

Nivel de risc mare: animalul se află prins într-o capcană neautorizată, animalul surprins/alungat lansează un atac, intră în gospodării şi nu se retrage în prezenţa omului, nu se retrage când este alungat, devine agresiv în urma administrării substanțelor tranchilizante, atacă omul în zona locuită, atacă animale domestice în intravilan.

SPUNE-TI PAREREA