Pragul de infectări de 6 la mie până la care puteau funcționa fizic până acum școlile va fi eliminat. În schimb, se va pune accentul pe amplificarea testării în școli și extinderea în școli a regulilor aplicate în funcționarea grădinițelor în acest an școlar.
Noua decizie ar urma să se aplice până vineri, ziua la care se decid scenariile pentru săptămâna următoare în privința funcționării școlilor.

Propunerea a venit de la ministrul Educației, care ar fi susținut extinderea testării în școli și funcționarea școlii pe modelul grădiniței din punct de vedere al regulilor în timp de pandemie, prin decuplarea de un anumit prag la care să fie automat închise cursurile față în față, deciziile fiind luate în funcție de numărul de îmbolnăviri fiecare școală.

Potrivit reglementărilor actuale, grădinițele se închid la intrarea localității în carantină, decizie care este luată de autorități independent de indicele de infectare.

SPUNE-TI PAREREA