Dan Barna și miniștrii USR PLUS au anunțat, luni seara, că demisionează din Guvern. „Am decis că nu putem merge mai departe cu un premier care nu are un minim respect pentru adevăr”, a spus Dan Barna. Acesta a precizat că el și colegii săi și-au semnat demisiile.
„În aceste zile care s-au scurs de la momentul în care am intrat în guvern, am arătat că se poate și altfel în această Românie. Nu se mai poate așa! Și nici nu se va mai putea mai departe așa cu USR PLUS. Florin Cîțu a dinamitat această Coaliției cu bună știință și cinism. Prin aceste demisii se deschide calea venirii în Parlament pentru un vot de încredere.
Fie PNL acceptă că USR PLUS e un partener serios și responsabil și atunci mergem mai departe, fie PNL decide să funcționeze pe model USL, PSD este alături acolo de Florin Cîțu. În acest moment, miniștrii USR PLUS se retrag din Cabinetul Florin Cîțu.La nivel personal pot să-mi reproșez că am fost mult prea împăciuitor. Premierul Florin Cîțu și-a pierdut cinstea obrazului. În momentul de față, noi ne-am înaintat demisiile, sunt irevocabile, certe. Președintele Klaus Iohannis nu și-a exercitat până astăzi calitatea de mediator. Poate să arate României că este președintele de care avem nevoie cu toții“, a declarat Barna.
Florin Cîțu și-a asumat eșecul Coaliției USR PLUS.
Dan Barna anunțase, vineri, că miniștrii USR PLUS își vor prezenta demisiile „la începutul săptămânii”, el plecând de altfel încă de atunci din Palatul Victoria cu obiectele personale pe care le avea în birou.
Criza politică a ajuns la apogeu după demisiile ministrilor USR-PLUS din guvern. Astfel, guvernul de coalitie PNL-UDMR a devenit un guvern minoritar fără sustinere parlamentară. Ba mai mult, prin înlocuirea ministrilor demisionari cu interimari de la PNL si UDMR, guvernul nu mai are prerogative depline pentru administrarea treburilor țării în prag de iarnă. De aceea, această criză guvernaentală trebuie solutionată cât mai urgent posibil. Există o singură solutie. Cei de la USR-PLUS au declarat că doresc să contiune guvernarea alături de PNL si UDMR, fără Florin Cîţu premier care prin deciziile nesăbuite este principalul responsabil de criza politică si guvernamentală. In aceste conditii este clar că Florin Cîţu nu mai poate rămâne premierul acestei coalitii de guvernare. Aritmetica parlamentară arată că in mod normal nu sunt posibile alte majorităti guvernamentale cât de cât compatibile. Prin urmare, există o singură cheie de iesire din impas si aceasta se află la Preşedintele Klaus Iohannis. Acesta urmează să cheme la masa discuţiilor liderii USR PLUS, să spună clar că s-a încheiat mandatul lui Florin Cîţu, si să caute un alt prim-ministru. De altfel, cei de la USR-PLUS au spus că există în PNL multi oameni cu experienţă politică si administrativă, care se bucură de o carieră de succes, enumerându-i pe Ilie Bolojan sau pe Emil Boc. Acestia insă nu s-au arătat interesati de propunere. Totusi presedintele Klaus Iohannis poate opta pentru numirea ca premier a generalului Nicolae Ciucă, mizand pe fermitatea acestuia de a ţine în frâu a acestei coaliţii în care există atât de multe contradicţii. Ba mai mult, Nicolae Ciucă are si experienţa necesară, întrucât a îndeplinit o vreme funcţia de premier interimar. Rămâne de văzut dacă presedintele Iohannis va găsi solutia salvatoare pentru iesirrea din criza politică pe care si el a provocat-o intr-o anumită măsură.