Situația rămâne tensionată în comuna Telciu, unde oamenii refuză încheierea unui contract de furnizare cu Aquabis și cer ieșirea comunei din ADi Apă-Canal. Pe de o parte, oamenii spun că apa la aparține și că investițiile în rețeaua de pă și canalizare au fost făcute de elvețieni.
Pe de altă parte, compania Aquabis precizează că, în urma unui contract de finanțare obținut și derulat de Aquabis, s-au executat și recpeționat lucrări de extindere de 7,7 km de rețea, 750 branșamente, capare apă, stație tratare etc. în valoare de peste 4 000 000 de lei.
Totuși, până acum, doar 310 contract de furnizare a apei s-au încheiat cu locuitorii din Telciu. 845 de consumatori folosesc apa și refuză să o plătească.

În aceste condiții, compania Aquabis a transmis că are toate drepturile legale de a opri furnizarea apei.

2 COMENTARII

  1. Asta ptr ca la ” contractare ” nu s-au specificat clar masurile pe care trebuie sa le suporte cei care ” ies din contract ” inainte de termenul stipulat , ori nu respecta clauzele contractuale , ca oamenii sa stie de la inceput la ce se inhama ori ba . Toti, la inceput… te ” netezesc ” numai cu laude si cuvinte de ” glorie ” , te ung cu miere si te dau cu ” smirna si tamaie ” … si nu-ti arata ” rahatul ” in care intri , daca nu respecti aceste clauze si masuri impuse .

  2. Foarte bine fac ! Aceste ” clanuri ” … sunt ca si fostele CAP-uri, unde odata ce intri, numai printr-o Revolutie sociala mai ” scapi ” . Odata ce oamenii cedau… asa va ramane pe veci !
    Problema este ca toata po.pu.li.mea romana, s-a obisnuit ca ” statul ” ( asta prost ) sa le faca gratis… totul , fara sa ma refer la problema asta din Telciu . Oamenii , inca din vremea comunistilor, s-au cam saturat de toate aceste ” asociatii ” … care s-au impus ca adevarate ” monopoluri ” .

SPUNE-TI PAREREA