O avertizare meteo COD PORTOCALIU a fost emisă, în urmă cu puțin timp, în toată țara pentru perioada 05.08 începând cu ora 12.00 – 06.08 ora 06:00.
Fenomene vizate: vijelii cu rafale peste 100 km/h, averse peste 30l/mp, izolat grindină, descărcări electrice.
Meteo.NORD.ro a oferit mai multe detalii despre vreme, pe parcursul zilei de azi, în Bistrița-Năsăud.

„Prima parte a zilei ne regăseşte într-un plin proces de advecție de aer cald, de origine tropicală, cu temperaturi în creştere şi condiții stabile. Astfel, cerul va fi variabil iar maximele vor atinge valori aproape de caniculă, prin zonele de sud-vest, unde, indicele de temperatură-umezeală se va apropia sau chiar va atinge pragul critic de 80 de unități. Maximele termice vor ajunge la valori cuprinse între 29 – 30°C, în zonele submontane, până spre 33 – 34°C, în sudul județului.

Problemele încep, însă, în partea a doua a intervalului, mai cu seamă spre seară, când, începând din vest-sud-vestul teritoriului o arie compactă de instabilitate va traversa, progresiv, tot județul. Frontul rece al unui nucleu depresionar aflat în tranzit la nord de țara noastră, va determina inițierea unor linii de vijelie, în fața acestuia, cu viteze care vor depāşi, generalizat, 80 km/h si localizat, 100 – 110 km/h, astfel, fenomenele de intensitate ridicată, impunând māsuri de precauție, evitarea deplasărilor, adăpostire. Alāturi de vânt, celulele convective vor genera averse torențiale, în cantități, punctiform, de peste 35 – 40 l/mp şi cāderi de grindină de diferite dimensiuni, prin prisma unei energii mari aflatā în stratele atmosferice si implicit, a unor parametrii convectivi foarte accentuați.
Momentul apariției acestor fenomene, ora 17, redat in grafica de mai jos, este, incă in dubiu, însă, din datele de acum, pana aici, ar trebui sa fie liniste. Apoi, vedem..
Posibil ca ele să ne abordeze, chiar mai târziu, insă, mâine, voi reveni, pe parcursul intregii zile cu privire la acest aspect, astfel, veti avea o imagine updatată in timp real cu privire la apropierea lor.
Toate aceste fenomene vor scădea in intensitate pe parcursul noptii următoare iar in spatele lor, vineri, vremea va deveni răcoroasă pentru această perioadă din an“, a prognozat Meteo.NORD.ro.

SPUNE-TI PAREREA