Medicii de familie din mediul rural care au depus cele mai mari eforturi în vaccinarea populației, au fost recompensați de către Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud. Un clasament al acestor medici a fost întocmit în funcție de numărul de persoane pe care le-au vaccinat, după cum urmează:

1. Dr.Campan Marcel – Tureac – 530 doze
2. Dr.Ciuzan Rares – Josenii Bargaului – 425 doze
3. Dr.Grigore Stefan – Lunca Ilvei – 335 doze
4. Dr.Vila Pavel – Telciu – 335 doze
5. Dr. Raluca Laurenția Lupu – 22% din populaţie

„Suntem într-un moment în care evaluăm toate resursele pe care le avem pentru acest proces de vaccinare şi pentru resuscitarea procesului. Sunt sigur că după ce trece acalmia asta, de vară, procesul de vaccinare va intra într-un alt ritm, ascendent, aşa cum l-am avut. Trebuie să evaluăm unde suntem şi ce putem face ca să îmbunătăţim acest proces de vaccinare. Pe evaluarea pe care o avem astăzi, cele mai importante resurse sunt medicii de familie pentru că influenţează mentalităţi legate de vaccin şi transmit credibil informaţii legate de domeniul medical”, a declarat prefectul Stelian Dolha.

Medicul care a obținut cele mai mari performanțe în vaccinare a fost Dr. Raluca Laurenția Lupu, din Braniștea, care a spus câteva cuvinte despre cele mai mari obstacole pe care le-a întâmpinat.

„A fost în primul rând, media. Cu asta ne-am luptat cel mai mult. Cu mass-media, cu informațiile greșite pe care oamenii le-au primit, cu preconcepții. Dar, într-adevăr, medicul de familie poate schimba. Ce pot să vă spun și ce avem nevoie în continuare este suportul autorităților și prin autorități mă refer atât la cei din primărie, cât și la suportul religios din partea preoților, din partea a tot ceea ce înseamnă comunitate. Alături de noi trebuie să fie și ceilalți. Marea majoritate a oamenilor care și-au dorit vaccinarea, au făcut-o. Noi am fost la dispoziția lor și suntem în continuare. Dar avem nevoie de ajutor din partea dumneavostră și din partea celor care reprezintă modele pentru societate, pentru comunitate. Cred că la asta trebuie să ne rezumăm. La ce putem face. Pentru că urmează un nou val, clar urmează“, a spus Dr. Raluca Lupu, medicul de familie din comuna Braniștea care a reușit să vaccineze 22% din populație.

Dr. Pavel Vila din Telciu a relatat că, la nivelul comunității în care activează, se confruntă cu o rezistență din partea preoților de la biserici și mănăstiri care le recomandă oamenilor să nu se vaccineze.

Despre asta poți citi aici:

Pe Valea Sălăuței, vaccinarea este la mâna preoților și duhovnicilor. Ce a spus medicul de familie Pavel Vila

„Autoritățile locale, dacă ne-ar sprijini, toate cultele să ne sprijine, nu să ne bage bețe în roate… Mediul rural e altă țară. Încă trăiesc undeva pe la nivelul cruciadelor, chiar dacă au ultimul tip de mașină, dar mental sunt cam pe acolo, a spus și medicul Ciuzan Rareș din Josenii Bârgăului.

 

Statistici privind vaccinarea în Bistrița-Năsăud:

Vaccin administrat = 113289 doze (16418 M, 10672 AZ, 76388 P, 9811 J)

Total persoane vaccinate cu cel putin o doza = 62841
Total persoane vaccinate complet = 61112

Numărul medicilor de familie care vaccinează la cabinete = 42 medici● Numar medici de familie care vaccineaza in mediu urban = 19
Nr. Persoane vaccinate = 1810
● Numar medici de familie care vaccineaza în mediu rural = 23
Nr. Persoane vaccinate = 3651

Total vaccinari in afara centrelor fixe
9218 (echipa mobile in rural, drive thru si alte evenimente)
5461 (medici de familie)
1314 (Leoni si RAAL)

SPUNE-TI PAREREA