Regizorul Radu Afrim s-a aflat astăzi la Bistrița, într-o întâlnire cu primarul Ioan Turc. Aceștia fac demersurile necesare pentru înființarea unui teatru profesionist la Bistrița.

„Reputatul regizor Radu Afrim ne-a fost oaspete, azi, la Primăria municipiului, apoi la Palatul Culturii, unde, alături de managerul Gavril Țărmure, am creionat și am aprofundat deja ideea unor spectacole, inclusiv cu detalii tehnice privind scena, lumina, sonorizarea și chiar un casting.

Bistrița le poate oferi iubitorilor de teatru reprezentații de calitate, iar implicarea lui Radu Afrim, proaspăt laureat UNITER, este deja o garanție. De aceea, până când va avea un edificiu dedicat, actul artistic nu mai trebuie să stea în așteptare. Împreună ridicăm cortina!”, a transmis primarul Ioan Turc.

SPUNE-TI PAREREA