Patru bistrițeni care locuiesc pe strada Codrișor din Bistrița au depus o petiție adresată Consiliului Local și primarului Municipiului Bistrița în care cer interzicerea creșterii păsărilor de curte și a iepurilor pe strada pe care locuiesc.
Cei patru împart împart o locuință comună împreună cu un al cetățean care, conform relatărilor, crește aproximativ 40 de păsări de curte. Ei se plâng că pasiunea acestuia pentru mica gospodărie din inima orașului generează zgomot, mizerie și un miros insuportabil. De asemenea, spun că păsările sunt lăsate libere și ajung inclusiv în lcourile în care ei au spații de joacă și un foișor unde se relaxează.
Atâta timp cât creșterea găinilor se află în proximitatea altor locuințe și deranjează prin miros, țânțari, muște, șoareci /șobolani etc, absolut de acord cu interzicerea acestora! Este lipsa minimală de spirit civic, respect și duce la conviețuirea dizarmonică dintre vecini.