Scurtmetrajul realizat de regizorul bistrițean Vlad Petri, „Cerbul a trecut prin fața mea“, a câștigat premiul Gopo pentru cel mai bun scurtmetraj documentar.
„Din păcate nu am putut fi prezent la gală, nefiind în țară, dar m-am bucurat de veste, mai ales pentru că e un film foarte personal, la care am lucrat cu mult drag.
Mulțumesc Andrei Tanasescu pentru că ai reprezentat filmul și mulțumesc pentru toată implicarea ta în acest proiect!
Mulțumesc Vlad Voinescu, Cătălin Cristuțiu, Sorin Botoșeneanu, Denisa Coltea, Anca Hrab, Ioana Pelehatăi, le mulțumesc părinților și bunicilor care au păstrat cu mare grijă albumele cu fotografii ale familiei. Imaginea atașată reprezintă o fotografie cu bunica și prietenele ei în timpul facultății la Iași în 1950 (n.r foto principal)“, a transmis Vlad petru pe pagina sa de facebook.
Vlad Petri a dat mai multe detalii despre acest documentar realizat la debutul pandemiei de Coronavirus, chiar în perioada de izolare, la scurt timp după ce a murit bunica sa, într-un interviu pentru cooperativaurbana.ro
„Acest film a prins contur la scurt timp după ce a murit bunica din partea tatălui, când am început să iau la rând albumele cu fotografii ale familiei, să mă uit atent la acele imagini de care ea s-a îngrijit într-un mod aparte. Îmi aduc aminte cu drag de poveștile din trecut, spuse în compania acestor albume, cu persoane pe care nu le cunoscusem, dar care toate, contribuiseră, într-un fel sau altul, la istoria familiei noastre. Și mi-am adus aminte că aveam câteva înregistrări audio și video cu ea, așa că m-am gândit să compun o poveste din aceste fotografii, povestită chiar de către ea. Am încercat să fac un film așa cum ar fi vrut ea să fie, cu bucurii, tristeți, momente grele prin care a trecut familia.
Lucrând la film am descoperit o lume care nu îmi era foarte apropiată, pentru că până atunci nu o privisem prea atent și nu eram foarte interesat de poveștile de viață ale familiei extinse. Însă, intrând în textura imaginilor, mărind foarte mult anumite detalii și ascultând vocea ei am început să recompun fragmente și povești, am descoperit oameni, atitudini, priviri.
Cred că în momentul în care cineva moare, odată cu persoana respectivă dispare o lume întreagă, o lume care putea fi descifrată doar de ea. Noi nu mai avem cheile de decodificare, de citire a trecutului. Ne uităm la acele imagini, dar nu mai cunoaștem oamenii din ele, activitățile în erau implicați, nu mai înțelegem gesturi, comportamente, rămâne totul suspendat și misterios. E ca și cum am privi realitatea printr-un filtru, printr-o lentilă aburită.
Cred că prin acest film am încercat să prezint o lume așa cum a trăit-o și descifrat-o bunica, o lume care începe cu primele fotografii din album, cele de la începutul secolului trecut, de o claritate aproape stranie și care se termină cu fotografii din anii ‘70, când și factura imaginilor se schimbă, imaginea devenind mai puțin formală, mai liberă, dar și mai imperfectă.
Un rol important în realizarea filmului l-a avut Vlad Voinescu, care s-a ocupat de ambianța sonoră, de editare și de mixaj și care a venit de repetate rânduri cu sugestii, soluții și s-a implicat mult în transpunerea auditivă a poveștii.
Filmul a făcut parte dintr-un program și un omnibus coordonate de Anca Hrab și Andrei Tănăsescu conținând mai multe filme realizate de cineaști în timpul pandemiei. Implicarea lor a fost foarte importantă, iar cu Andrei am discutat zeci de ore despre film și poveste, despre tot felul de mici detalii ale căror înțelegere m-a ajutat mult în a ajunge la forma finală“, a spus regizorul pentru sursa citată.