Pompierii militari bistrițeni au intervenit azi la un accident feroviar ce a avut loc pe raza localității Bârla. La caz au fost alcoate un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD și un echipaj de pompieri pentru măsuri API.
Echipajul de terapiei intensiva mobila SMURD a preluat de la locul accidentului un bărbat în vârstă de aproximativ 48 de ani, conștient, stabil hemodinamic și respirator. Prezinta leziuni ușoare care aparent nu îi pun viața în pericol.
Victima a fost transportată la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite.
Trenul de călători care circula pe ruta Deda – Sărățel, în care se aflau aproximativ 40 de persoane a putut să își continue deplasarea, circulația feroviară nefiind afectată. Persoanele din tren nu au avut nevoie de asistență medicală.
UPDATE IPJ BN: Astăzi, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au intervenit la un accident feroviar produs pe raza localității Bârla. Un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani din Caila, la trecerea la nivel cu cale ferată prevăzută cu semnale acustice și luminoase, a fost acroșat de un tren accelerat care circula pe ruta Brașov – Budapesta. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto și pagube materiale la autoturismul condus de către acesta. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Trenul accelerat și-a continuat deplasarea, nefiind stânjenit traficul rutier și feroviar. Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier desfășoară în continuare cercetări în cadrul unui dosar penal cu privire la fapta de vătămare corporală din culpă, urmând să se stabilească modul și cauzele producerii evenimentului.