Președintele Senatului României, Anca Dragu și șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Sergiu-Horia Hossu, s-au aflat ieri într-o vizită de lucru la Bistrița. Scopul lor, după cum au declarat într-o conferință de presă, a fost de a cunoaște realitatea din teren și de a afla nevoile celor care se ocupă de administrație.
„Vrem ca, împreună, legislativul și executivul, să stăm de vorbă cu autoritățile lcoale și să înțelegem de la firul ierbii ce putem face mai bine.
Am avut deja o discuție cu comnul primar, cu domnul prefect, și am creionat câteva puncte importante. Am discutat despre necesitatea modificărilor la legea achizițiilor publice. Este o durere foarte mare pe care am întâlnit-o în discuțiile cu toți reprezentanții autorităților locale. Pentru că procedurile sunt greoaie, iau foarte mult timp și, ca urmare, proiectele de investiții de care avem atât de mare nevoie se poticnesc. Vorbim despre apă, canal, gaze, construcții civile, drumuri.
Mai mult decât atât, am dicutat despre nevoia bugetării multianuale . Pentru că, în acest fel, putem să ne asigurăm că proiecte de investiții pe care le începem anul acesta vor fi, într-adevăr continuate pe un orizont de termen mediu. Am mai discutat despre nevoia susținerii mediului privat. Am discutat despre confinanțare, nevoia autrităților lcoale, în special a entităților mai mici, de a fi sprijinite pentru a a avea buget la cofinanțare, dar și la creditare pentru plata creditelor neeligibile pentru proiectele europene“, a declarat Anca Dragu în cadrul unei conferințe de presă.
Anca Dragu a vorbit și despre un punct important, criteriul prețului cel mai scăzut, în cazul achizițiilor publice, criteriu care nu este, întotdeauna, o opțiune bună. Acest criteriu nu mai este obligatoriu din 2016, dar, în practică, este elementul definitoriu pentru multe autorități publice.
„Probabil, în practică, multe autorități publice se tem să se uite la criterii mai echilibrate. Acest criteriu, cel al prețului cel mai scăzut, ne-a ținut în loc.Trebuie să fie un punctaj făcut, în care, într-adevăr, prețul are o pondere, dar nu ponderea de 100%. Nu este criteriul definitoriu.
Sunt mai multe elemente pe care trebuie să le luăm în calcul“, a precizat Anca Dragu.