O perioadă extinsă de vreme instabilă ne așteaptă în această săptămână, conform prognozei MeteoNORD.ro
Vremea va fi caldă, peste zi, cu diferențe mari de temperatură de la zi la noapte. Vor apărea averse torențiale, vânt, descărcări electrice și chiar grindină.

Păi, să ştiți că intrăm într-o perioadă extinsă pe vreo câteva zile bune ( chiar o săptămână, probabil ), sub acelaşi tipar.
Şi haideți să vă explic cum stă treaba:
Avem, la nivel continental, o arie depresionară, centrată la NE de țara noastră. Mai avem, dincolo, spre SV, o arie anticiclonală.. No, astea două ne influențează toată săptămâna viitoare pentru că amândouă sunt cam staționare..
Aia de la NE, îşi vede de treabă cu ale ei ploi si vreme mohorâtă, astalaltă, stă cuminte cu vreme stabilă. Nu intru prea mult în detalii dar această configurație aduce o vreme frumoasă şi nu prea la nivelul teritoriului țării noastre.
De ce?
Păi, pentru că, în aste’ condiții, parametrii instabilității atmosferice sunt în lumea lor. Combinația aceasta, stratificată altitudinal, generată de cele două elemente „macro”, de la nivel continental, generează instabilitate.
Cum?
Păi, simplu: zilele vor fi calde cu maxime cuprinse, la nivelul județului nostru, între 20°C, în zonele submontane, şi 25 – 26°C în cele de podiş. Nopțile, preponderent peste 10 – 12°C, peste tot. Dar, dacă aspectul va fi plăcut in prima parte a zilei, după-amiaza condițiile se instabilizează, cu siguranță în zonele de deal si de munte şi, local, şi în celelalte zone. Astfel, vor apărea averse torențiale, fenomene electrice frecvente, vânt cu apucături nebune şi, izolat, grindină!
Şi acest tipar se va păstra, după cum am zis, se pare, toată săptămâna viitoare!
Da, ne încurcă planurile de mers pe munte, pentru că acolo manifestările sunt cele mai frecvente şi de intensitate crescută.
Mai jos, posibil nici să nu fie..să fie zone neatinse, să rămânem uscați.
Aşa că, începem, mâine, o săptămână instabilă în zonele de deal şi de munte, cu fenomene zgomotoase, în orele după-amiezei iar în zonele joase, cum ne-a fi norocul..dacă ploile migrează şi au forță, ne udă şi pe noi, dacă nu, scăpăm!“, este prognoza prezentată de MeteoNORD.

SPUNE-TI PAREREA