Mai sunt 10 zile până la starul concursului Via Transilvanica Maraton, prima competiție care se va desfășura pe poteca amenajată de Tășuleasa Social, în perioada 18-19 iunie 2021.
Competiția va beneficia de monitorizare LiveTrail care permite urmărirea în timp real a tuturor concurenților de la toate cursele.
Aplicațiile LIVE RUN (pentru alergătorii și bicicliștii înscriși) dar și LIVE INFO (pentru întreg globul) sunt disponibile atât în pentru Android cât și pentru iOS.

Via Transilvanica Maraton va avea patru competiții: maraton, semimaraton, ultramaraton și mountain-bike.

MARATON. Startul maratonului se dă în Campusul Tășuleasa Social, iar cursa pornește spre localitatea vecină, Ciosa pe un drum forestier, continuă pe curba de nivel pe cărări de munte, o parte pe drum forestier, dar și prin poieni luminoase și zone de fânațe spre Poiana Cătunenilor. După câteva coborâri și urcări moderate, se ajunge în Lunca Ilvei după care urmează o urcare prelungită, mai dificilă, până în Poiana lui Gălan.

Ultimii 14 kilometri spre linia de finish parcurg curba de nivel, cu mici urcări și coborâri prin pădure și apoi pe drum forestier, cu dificultate medie. Linia de sosire este tot în Campusul Tășuleasa.

Se aleargă pe traseu de pământ și drum forestier, doar 2 km pe asfalt, fără urcări sau coborâri abrupte, fără porțiuni muntoase sau stâncoase, fără zone tehnice. Diferența de nivel este de 1.567 m. Nivelul de dificultate este ușor-mediu.

Proba de maraton va avea 5 puncte de hidratare.

SEMIMARATON. Startul semimaratonul se dă din Campusul Tășuleasa Social, iar cursa pornește pe traseul Via Transilvanica pe Drumul Romanilor spre Dealul Calului, iar apoi se întoarce spre Ciosa pe un drum forestier, continuă pe curba de nivel pe cărări de munte, o parte pe drum forestier, dar și prin poieni luminoase, fără urcări sau coborâri abrupte, fără porțiuni muntoase sau stâncoase, fără zone tehnice. Linia de sosire este tot în Campusul Tășuleasa. Diferența de nivel este de 915 m. Nivelul de dificultate este ușor-mediu.

Proba de semimaraton va avea 2 puncte de hidratare.

ULTRAMARATON. Concurenții de la ultramaraton sunt rugați să ajungă în Campusul Tășuleasa Social cel târziu în 18 iunie 2021, ora 10:00, pentru preluarea kit-ului de concurs și ședința tehnică. De aici vor fi preluați de organizatori și transportați la Putna. Startul ultramaratonului se va da la ora 18:00 în dreptul primei borne a traseului Via Transilvanica, în fața Mănăstirii Putna.

Startul probei de mountain-bike se dă în Campusul Tășuleasa Social, iar cursa pornește spre localitatea vecină, Ciosa pe un drum forestier, continuă pe curba de nivel pe cărări de munte, o parte pe drum forestier, dar și prin poieni luminoase și zone de fânațe spre Poiana Cătunenilor. După câteva coborâri și urcări moderate, se ajunge în Lunca Ilvei după care urmează o urcare prelungită, mai dificilă, până în Poiana lui Gălan.

MOUNTAIN-BIKE. Ultimii 14 kilometri spre linia de finish parcurg curba de nivel, cu mici urcări și coborâri prin pădure și apoi pe drum forestier, cu dificultate medie. Linia de sosire este tot în Campusul Tășuleasa.

Traseu este de pământ și drum forestier, doar 2 km de asfalt, fără urcări sau coborâri abrupte, fără porțiuni muntoase sau stâncoase, fără zone tehnice. Diferența de nivel este de 1.567 m. Nivelul de dificultate este mediu.

Proba de mountain-bike va avea 5 puncte de hidratare.

Descriere traseu:

Prima porțiune de 24 de km trece prin pădure cu o urcare și o coborâre ușoare până în Sucevița, de dificultate medie. După Sucevița urmează o urcare abruptă din satul Spărturi până în Poiana Coreta, apoi o coborâre spre Fundul Moldovei care este abruptă și necesită atenție sporită. Din Fundul Moldovei dificultatea traseului este medie, cu urcări abrupte, dar scurte, prin pădure, pe drumuri forestiere și prin poieni frumoase, trecând prin Pasul Mestecăniș. Aici este jumătatea traseului, este și punctul în care concurenții trebuie să ajungă în maximum 20 ore, iar cei care nu se încadrează în timp vor fi descalificați, opriți și transportați în Campusul Tășuleasa Social.

ATENȚIE! Fiecare punct de control dispune de apă și gustări. Este necesar ca fiecare participant să treacă prin fiecare punct de control. Orice evitare a lor atrage descalificarea.

SPUNE-TI PAREREA