Cea de a XVII-a ediție a Nopții Muzeelor, organizată și la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, continuă tradiția anilor trecuți invitând publicul de toat vârstele pentru a se conecta, direct de la sursă, la tot ceea ce înseamnă patrimoniul istoric și cultural al județului Bistrița-Năsăud.

Programul din acest an, debutează, la Bistrița, cu un eveniment matinal, dedicat copiilor, care deschide Noaptea Muzeelor. Este vorba despre spectacolul de teatru pentru copii “Întoarcerea lui Apolodor”, care va putea fi urmărit în curtea muzeului din Bistrița, de la ora 11.00. Momentul artistic va fi urmat de un atelier surpriză.
În intervalul 12.30-14.00, Dora BABA, mult îndrăgita colaboratoare a Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, îi așteaptă pe cei mici la Atelierul de Pictură.
Spre seară, publicul bistrițean, prezent la muzeul din Bistrița, va putea participa la următoarele activități:
Târgul de minunății și bunătăți “Produs în Bistrița-Năsăud” organizat cu sprijinul renumitei asociații coordonată de partenerul și colaboratorul nostru fidel, Elena BĂRBOS;
Ora 18: lansare ghid multimedia Explore Bistrița-Năsăud – o altfel de vizită a secțiilor muzeului, cu ajutorul unei mese interactive și a tabletelor electronice – proiect realizat în parteneriat cu Qulto Muzee;
Orele 18-24: expoziția ArtForNow realizată în colaborare cu Palatul Copiilor Bistrița; expun membrii Clubului de Pictură/Desen, coordonați de prof. dr. Diana MORAR;
Orele 18-24: Expoziția de primăvară Brickenburg, ediția a 8-a:lumea LEGO își așteaptă vizitatorii care vor fi antrenați în universul inspirat din trilogia ”Star War” de inimoasa echipă coordonată de Tony TOCACI;
Ora 22.00 vernisajul expoziției Steaguri Medievale Imaginare – Ediția a II-a- secția de Artă Contemporană.
Orele 18-24 – vizită gratuită a expozițiilor de bază a Muzeului Bistrița: istorie-arheologie, etnografie, artă contemporană și științe ale naturii.
Întreaga atmosferă va fi întregită de gustul inconfundabil al cafelei oferită de Copacul de Cafea, prin amabilitatea lui Claudiu Vidican și Gabriel Andrei Vidican aflați și la această ediție alături de Muzeu.
În cadrul acestei ediții a Nopții Muzeelor, în intervalul orar 18-24, vor putea fi vizitate și expozițiile de bază de la: Casa Argintarului Bistrița, Muzeul Grăniceresc Năsăudean și Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi. Din motive obiective, restul secțiilor muzeale vor fi închise.
Rugăm publicul vizitator să respecte regulile impuse de actualul context: purtarea măștii în interiorul instituției, inclusiv în curtea interioară și termoscanarea este obligatorie! Accesul în clădire este permis până la ora 23.45.

Activitățile din Noaptea Muzeelor sunt oferite anul acesta iubitorilor de cultură de către muzee și case memoriale, galerii de artă, institute culturale, saloane și studiouri creative, castele, palate, cetăți, mori, teatre, universități, cinematografe, biblioteci, memoriale ale terorii comuniste, atenee, opere, filarmonici, lăcașe de cult sau case ale experimentelor.

Noaptea Muzeelor este una dintre cele mai apreciate mărci culturale și este organizată anual de Rețeaua Națională de Muzeelor din România (RNMR), fiind așteptat de public cu mare interes, în fiecare an.
Impresionant pentru această ediție este gradul de mobilizare, precum și diversitatea entitităților și a proiectelor culturale înscrise pentru 12 iunie, cu organizații ce provin din toată țara, atât din București sau marile centre culturale, cât și din orașe mai mici, comune sau chiar sate.

Astfel, Noaptea Muzeelor 2021 este prezentă în 185 de spații culturale din 72 de localități, provenind din 37 de județe ale țării. Dintre acestea, 43 de puncte culturale de interes sunt răspândite numai în București, adevărate „camere urbane” în care publicul se poate bucura de o serie de intervenții artistice și culturale inedite și interactive.

SPUNE-TI PAREREA