Un nou raport privind scenariile în UAT-urile din județul Bistrița-Năsăud a fost emis ieri, 21 mai 2021, de către Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

Comunele Uriu și Ciceu Giurgești trec în scenariul verde din 22 mai. Astfel, toate UAT-urile din județ cu excepția comunei Budești, sunt de astăzi în scenariul verde.

Conform Hotărârii CJSU 129/21.05.2021, care intră în vigoare de mâine, 22 mai, pentru unitățile administrativ-teritoriale Uriu și Ciceu-Giurgești, cu incidența sub pragul de 1,5/1000 de locuitori, se va institui scenariul verde de desfășurare a activităților!
În prezent, cu excepția unității administrativ-teritoriale Budești, tot județul nostru funcționează potrivit scenariului verde.
Pentru UAT-ul Budești, având incidența peste 3/1000 locuitori, se aplică măsurile prevăzute de scenariul roșu, cărora li se adaugă în acest week-end și restricțiile de final de săptămână, potrivit Hotărârii C.J.S.U. 111/26.04.2021. Totuși, la începutul săptămânii viitoare urmează să fie făcută o reevaluare, iar în funcție de evoluția incidenței, o parte din restricțiile de aici vor fi ridicate.

SPUNE-TI PAREREA